marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Un proiect de film al lui Razvan Radulescu, castigator la CineLink

Un proiect cinematografic al lui Razvan Radulescu si al Melissei de Raaf, "First of all Felicia", a primit unul dintre cele patru premii de anul acesta ale CineLink, piata de coproductii din cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo (17-25 august).


Un proiect de film al lui Razvan Radulescu, castigator la CineLink

Proiectul romanesc a primit CineLink Goteborg Film Festival Fund Award, juriul fiind impresionat "de forta povestii si de felul in care tematici importante sunt spuse intr-o maniera minimalista", conform site-ul festivalului.


Scenariul este scris de Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, iar regia ar urma sa fie semnata de Radulescu, cunoscut ca unul dintre cei mai buni scenaristi romani ai momentului ("Marfa si banii", "Niki Ardelean, colonel in rezerva", "Moartea domnului Lazarescu", alaturi de Cristi Puiu, "Hartia va fi albastra", alaturi de Radu Muntean si Alex Baciu). Producator atasat este HiFilm Productions.


"First of all Felicia" este descrisa de realizatori drept o "poveste amara si uneori comica despre felul in care 19 ani de comunicare ratata, concentrati intr-o singura zi, pot destrama o familie", informeaza Mediafax.
In afara de "First of all Felicia", la piata de coproductii a Festivalului de la Sarajevo a mai participat un proiect romanesc: "Wedding in Bessarabia" de Napoleon Helmis si Dan Ratiu, regia Napoleon Helmis.


In premiera, proiectele alese la CineLink au fost impartite anul acesta in doua grupuri: CineLink (zece proiecte, printre care si cele romanesti) si CineLink+ (alte cinci proiecte, aflate in plina pre-productie). Proiectele din primul grup au participat la un workshop de dezvoltare, dupa care au fost prezentate in timpul Festivalului de la Sarajevo.


Anul trecut, Catalin Mitulescu, regizorul filmului "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii", a castigat cu proiectul "Un balon in forma de inima" unul dintre cele trei premii ale CineLink 2006, in valoare de 10.000 euro.
Scopul CineLink este de a ajuta ti motiva cineastii sa intre in productie cu noi filme.


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies