Actorul Jamie Foxx are o relatie cu Katie Holmes, una dintre fostele sotii ale lui Tom Cruise, informatia fiind confirmata de prietena starului din filmul ”Ray”, actrita Claudia Jordan.
”Este foarte fericit cu ea. Imi place ca pare foarte fericit”, a spus Claudia Jordan, conform News.ro
Zvonuri potrivit carora cei doi actori ar avea o relatie au aparut in 2013, cand au fost fotografiati dansand impreuna la un bal de caritate. In luna martie a anului 2015, cei doi au fost surprinsi de paparazzi tinandu-se de mana intr-un studio de inregistrari.
Intrebat daca sunt impreuna, Jamie Foxx a spus la acel moment ca sunt ”doar prieteni”.
Anul acesta, presa de scandal a mers mai departe, sustinand ca cei doi s-ar fi logodit, iar Katie Holmes ar fi insarcinata si casatoria celor doi este iminenta. Actorul american a transmis ca niciuna dintre aceste informatii nu este adevarata.
Jamie Foxx, nascut pe 13 decembrie 1967, este un cantaret, actor si producator american, care a castigat in 2004 premiile Oscar, BAFTA si Globul de Aur la categoria ”cel mai bun actor” cu rolul principal interpretat in pelicula biografica ”Ray”, dedicata vietii si carierei cantaretului Ray Charles. In acelasi an a fost nominalizat si la Oscarul pentru cel mai bun actor in rol secundar, gratie evolutiei sale din filmul ”Collateral”. Printre celelalte roluri proeminente din cariera lui sunt cele din filmele ”Django Unchained” (2012) si ”The Amazing Spider-Man 2” (2014). Jamie Foxx, premiat si cu Grammy, este si un apreciat muzician, lansand cinci albume de studio, care au ocupat pozitii de frunte in topul Billboard.
Katie Holmes, nascuta pe 18 decembrie 1978, s-a facut remarcata in urma rolului secundar din ”Wonder Boys” (2000), de Curtis Hanson. A jucat in peste 30 de filme artistice si de televiziune, intre care se afla serialele de televiziune ”Dawson's Creek” (1998 - 2003), ”Eli Stone” (2008) si ”How I Met Your Mother” (2011 - 2013).
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.