Vagabondul milionar (Slumdog Millionaire, 2008), senzatia Oscarurilor din 2009, va fi difuzat de Pro Tv sambata, 3 aprilie, de la 21:15.
Filmul, in regia lui Danny Boyle, a fost distins cu opt Oscaruri din nu mai putin de zece nominalizari si a devenit unul dintre putinele care a obtinut de-a lungul istoriei atat de multe prestigioase statuete. Vagabondul milionar a castigat, printre altele, Oscarul pentru cea mai buna regie, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj, fiind totodata cel de-al unsprezecelea film care castiga Oscarul pentru cel mai bun film fara ca macar unul dintre actori sa fie nominalizat pentru rolul sau. Iar Vagabonul milionar nu a gustat succesul doar pe cel mai celebru covor rosu din lumea filmelor, pentru ca in palmaresul sau se mai afla inca sapte premii BAFTA si patru Globuri de Aur. Este primul film de la Lista lui Schindler incoace care a castigat premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor si cel mai bun scenariu la Globurile de Aur, BAFTA si Oscar.
Practic, pe langa renumitele Oscaruri, productia a mai primit inca 100 de premii din cele 150 de nominalizari.
Jamal Malik, un orfan de 18 ani care a crescut in mahalalele orasului Mumbay este pe cale sa traiasca cea mai importanta zi din viata lui. In timp ce o tara intreaga il priveste la televizor, el este doar la o intrebare distanta de a castiga incredibila suma de 20 de milioane de rupii la varianta locala a concursului Vrei sa fii milionar? Si pentru ca tot veni vorba de multi bani, filmul a depasit suma de 377 milioane de dolari la incasari, in timp ce bugetul sau a fost de doar 15,1 milioane de dolari. Jamal, personajul central al peliculei, este intrebat in deschiderea filmului de inspectorul de politie, care il banuieste ca a trisat, de vreme ce un baiat crescut in mahala nu are de unde sa stie atat de multe, daca nu cumva a avut un complice care tusea in public. Replica se bazeaza pe o intamplare cat se poate de adevarata. In 2001, la versiunea din Marea Britanie a showului Vrei sa fii milionar?, un concurent a castigat fabuloasa suma de 1.000.000 de lire sterline. Totusi, in timpul emisiunii, cineva din public a fost auzit tusind constant, iar starea concurentului i-a facut suspiciosi pe producatori. Mai tarziu, pe baza inregistrarilor, s-a aflat ca respectivul a avut, intr-adevar, un complice in public, care tusea in momentul in care auzea raspunsul corect.
E cat se poate de adevarat ca performanta se bazeaza foarte mult pe munca. Insa in cazul lui A.R. Rahman, inspiratia a avut rolul decisiv, avand in vedere ca i-a luat numai 20 de zile sa compuna intreaga coloana sonora ce avea sa rasune in sufletul multora, mai ales dupa ce a fost distinsa cu premiul Oscar. Initial, melodia Jai Ho fusese compusa pentru un alt film, insa producatorul nu a considerat ca este potrivita, asa ca a fost folosita in Vagabondul milionar.
Will Smith este chiar in prima zi de Paste, de la 22:30, In cautarea fericirii (The Pursuit of Happyness, 2006) la Pro Tv, intr-un rol memorabil, pentru care a si fost nominalizat la Oscar. Bazat pe o poveste de viata adevarata, filmul il are in centrul atentiei pe Chris Gardner, un barbat care desi pierde tot, trebuie sa faca tot posibilul pentru a-i asigura fiului sau un trai decent. Will Smith si Jaden Smith nu sunt tata si fiu doar In cautarea fericirii, ci si in viata reala si, asa cum Will Smith a marturisit, a fost nu doar o experienta interesanta, ci si una din care a avut de invatat, ca actor. Special pentru a intra cat mai bine in pielea personajului sau, Will Smith a fost antrenat de campionii Tyson Mao si Toby Mao pentru a rezolva cubul lui Rubik in mai putin de doua minute. Telespectatorii vor putea sa vada daca starul a fost sau nu un elev eminent, chiar in prima zi de Paste, de la 20:30, la Pro Tv. Iar efortul lui nu s-a oprit aici, pentru ca actorul a vrut cu orice pret sa-l inteleaga cat mai bine pe adevaratul Chris Gardner. De aceea, cei doi au petrecut mult timp impreuna, iar Will a fost foarte atent la interlocutorul sau, asa cum si Chris Gardner a marturisit, „Eu si Will am luat cina la el acasa si stateam de vorba, cand am observat ceva ce m-a facut initial sa ma simt inconfortabil. Am sesizat ca ma urmarea cu foarte mare atentie. Nu mai fusesem niciodata studiat pana atunci, cel putin nu in felul acela”. Mai mult decat atat, Will Smith a povestit ca Gardner a stat pe platourile de filmare zi de zi. La finalul peliculei, cand Chris si fiul lui se plimba lipsiti de griji, un barbat trece pe langa ei. Acesta este adevaratul Chris Gardner, omul a carui viata atat de incercata a inspirat acest film.
Dincolo de faptul ca au devenit celebri pret de cateva clipe, oamenii fara locuinta care au facut figuratie in film au fost platiti cu 8.62 de dolari pe ora si au beneficiat de mese gratuite. Pentru unii dintre ei, acestia au fost primii bani pe care i-au castigat dupa o buna perioada de timp.
A doua zi de Paste, de la 20:30, Robert Downey Jr., actor nominalizat de doua ori la Oscar, este Iron Man – Omul de otel. Nominalizat la doua Oscaruri, filmul inspirat de celebrele benzi desenate publicate de Marvel Comics, a avut un buget de 140 de milioane de dolari si incasari de peste 585 de milioane de dolari. Alaturi de Robert Downey Jr., telespectatorii Pro Tv ii vor putea umari pe Jeff Bridges, castigatorul de anul acesta al Oscarului pentru cel mai bun actor si Gwyneth Paltrow, si ea distinsa in trecut cu un Oscar.
Inainte de a fi dat startul filmarilor, Robert Downey Jr. si-a amplasat biroul la distanta foarte mica de cel al regizorului Jon Favreau, tocmai pentru a discuta despre personaj si pentru a se implica in scenariu. Scenariul nu a fost definitivat insa pana in momentul in care au inceput filmarile, deoarece producatorii s-au axat pe poveste si pe actiune, asa ca dialogurile au fost, in mare parte, improvizate. Regizorul a recunoscut ca acest lucru a facut ca filmul sa para mult mai natural.
Pentru a intra cat mai bine in pielea personajelor, Robert Downey Jr. a petrecut cinci zile pe saptamana la antrenamente si a practicat artele martiale, iar Jeff Bridges si-a lasat barba si s-a ras in cap. Din fericire, era un look pe care voia sa-l testeze de mai de mult, iar Iron Man – Omul de otel l-a convins sa faca asta. De asemenea, tot pentru a-si intelege cat mai bine personajul, Obadiah Stane, Jeff Bridges a studiat cateva benzi desenate, iar frumoasa Gwyneth Paltrow a facut acelasi lucru. Ea le-a cerut celor de la Marvel Comics sa-i trimita toate benzile desenate care i-ar fi putut fi de folos pentru a-si cunoaste personajul, Pepper Potts.
Actorul de la Hollywood vine des în România, unde și-a făcut și prieteni, iar acum se află din nou aici, cu un alt proiect.