Mistere care nu pot fi dezlegate, capcane din care nu se poate scapa, povesti in care tenebrele pun stapanire pe oameni si o lume apasatoare, guvernata de puternice forte ostile
Serialul difuzat de Pro Cinema este o adaptare, in mare parte, a povestirilor din seria “Vise si cosmaruri” insa cateva dintre cele opt episoade, sunt inspirate din alte scrieri ale lui Stephen King, precum “Night Shift” sau “Everything Eventual”.
Fiecare episod este semnat de un alt regizor, printre acestia numarandu-se Brian Henson(a regizat cateva dintre filmele “Muppet”), Rob Bowman (“Dosarele X”) si Mikael Salomon, de doua ori nominalizat la premiul Oscar.
Fiecare dintre cele opt episoade ale miniseriei dezvolta o intriga perfect construita, in care suspansul atinge cote paroxistice. Prima povestire urmareste un asasin care din vanator devine vanat dupa ce gaseste un pachet misterios in fata usii. O tanara femeie si sotul ei avocat se ratacesc intr-un cartier al Londrei, in care raul este la el acasa. Un detectiv al anilor ’30 isi da seama ca este un personaj de roman, iar autorul incearca sa il inlature. Intr-un alt episod, un cineast de succes se filmeaza povestind viata fratelui sau, un geniu care avea un plan stiintific de a pune capat violentei in lume, iar rezultatele sunt cu totul neasteptate. O alta povestire aduce in prim plan un scriitor care isi da seama ca intr-un tablou pe care tocmai l-a achizitionat, este o figura demonica. Un fost condamnat face orice pentru a gasi o comoara, iar asta ii pune familia in mare pericol. Pe de alta parte, un barbat este pe cale de a fi martor la propria lui autopsie si nu poate face nimic pentru a o impiedica. Mai mult, un cuplu pleaca intr-o excursie si ajunge intr-un oras locuit de muzicieni legendari, dar din care nu mai poate iesi.
William Hurt, Jeremy Sisto, Ron Livingston, William H. Macy, Tom Berenger si Kim Delaney se regasesc in distributia acestei miniserii castigatoare a doua premii Emmy.
Actorul de la Hollywood vine des în România, unde și-a făcut și prieteni, iar acum se află din nou aici, cu un alt proiect.