Gestul e deja instinctual. Luni sau joi sau oricând, dacă e ora 19:00, telecomanda trimite privirile pe Ştirile Pro TV şi pe zâmbetul Andreei Esca. Ochii privesc cu sete, iar urechile stau pâlnie la fiecare informaţie. Pe ecran curg reportaje speciale, interviuri în exclusivitate, ştiri fierbinţi, corespondenţe din mijlocul evenimentelor încă neîncheiate. Totul într-o mare premieră, care continuă zilnic, de un deceniu: de la Ştirile Pro TV afli mereu primul ce s-a întâmplat în ţară, de la Timişoara la Ciolpani, în Capitală, la Parlament sau în Piaţa Obor, de peste ţări şi mări, din Paris, Bagdad sau de oriunde de pe glob. Oamenii zilei sunt invitaţi în studio pentru un dialog cu Andreea Esca, reporterii Ştirilor Pro TV bat lumea în lung şi în lat pentru ca orice subiect sau orice eveniment să fie prezentat, disecat şi explicat. O demonstraţie de jurnalism purtată într-un ritm alert, punctată în viteză de transmisiunile reporterilor Pro TV care desenează o poveste "în direct": câte un "live" pentru fiecare subiect atins. Destule motive, plus farmecul şi profesionalismul Andreei Esca, care au făcut ca de luni până vineri, la ora 19:00, gestul să fie deja instinctual: telecomanda te trimite pe Ştirile Pro TV.