Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile României, de oriunde apar fulgerător cele mai spectaculoase şi incitante informaţii. Realitatea în toate formele ei curge pe frecvenţa Pro TV, reportajele explozive şi mărturiile unor oameni prinşi în mijlocul evenimentelor se revarsă la ştiri, toate sub bagheta Monicăi Dascălu. Destine intersectate abrupt de situaţii limită nasc poveşti dure, dar incitante şi obiectiv împachetate, care îşi găsesc povestitorul la Ştirile de la ora 17:00. Monica Dascălu adună segmente din spectacolul vieţii din toate colţurile ţării. Prezentatoarea Ştirilor de la ora 17:00 intră în legătură cu staţiile locale pentru a lua pulsul tuturor regiunilor, pentru a surprinde poveşti reale cu farmec local, dar cu o istorie şi personaje incredibile.