Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

12 Years a Slave: triumful spiritului uman

Sclavia pare sa fi devenit o tema incitanta pentru cineasti, care au prins curaj si incep sa arate povesti emotionante, dure si coplesitoare, asa cum este cea din 12 Years a Slave. Regizorul Steve McQueen este la al treilea film, dupa Shame si Hunger, toate fiind in colaborare cu actorul sau preferat Michael Fassbender. McQueen s-a intrecut pe sine, realizand un film exceptional care nu aduce in prim plan doar sclavia, ci natura umana, care uneori este putrezita de raul din noi.

12 Years a Slave: triumful spiritului uman

Am asteptat cu sufletul la gura acest film si m-am bucurat enorm sa vad cata apreciere a primit din partea criticilor echipa Steve McQueen-Michael Fassbender. De putine ori am vazut un film atat de laudat, chiar daca au fost si pareri mai putin bune, asa cum este normal cand vine vorba de o creatie artistica. Fie ca iti place sau nu subiectul, nu poate fi negat talentul unui regizor ca McQueen, ce vine cu o forta artistica impresionanta.

 

Am vazut toate filmele sale, doar trei pana acum (Shame, Hunger, 12 Years a Slave) si pot spune ca 12 Years a Slave este cel mai bun de pana acum. In toate trei se abordeaza tema din punct de vedere al fizicului, al durerii exprimate prin corp: in Hunger, eroul principal se foloseste de trup facand greva foamei pentru a apara o cauza, in Shame, personajul principal isi elibereaza frustrarile, tristetea si incapacitatea de a comunica, iar in 12 Years a Slave, trupul este folosit ca un altar pentru suferinta  si stigmatul uneia dintre cele mai tragice perioada din istoria umanitatii: sclavia.
 

 



12 Years a Slave
este un film greu de digerat si cateva scene sunt greu de privit, dar asta nu inseamna ca trebuie ignorat sau trecut cu vedere. Cei satui de povesti cu negri sclavi trebuie sa se uite mai atent si vor descoperi o poveste reala de supravietuire care iti face inima sa tresalte. Am iesit din sala coplesita de film, de amintirea ochilor lui Chiwetel Ejiofor, care face un rol de zile mari, cu o expresivitate incredibila, pe care putini actori o au. Prin privirea sa, citesti un ocean de tristete, pe care cuvintele nu il vor putea exprima niciodata suficient. Traiesti odata cu el durerea pe care personajul sau Solomon Northup a trait-o pe pielea sa.

 

Drama 12 Years a Slave este bazata pe romanul autobiografic al lui Solomon Northup, personaj interpretat in film de Chiwetel Ejiofor. Solomon este un om de culoare educat, cu familie, care a locuit in  New York, in 1853. Acesta este abordat intr-o zi de doi barbati, care ii ofera o slujba in Washington, dar cand Solomon apare pentru a incepe munca, acesta este rapit si fortat sa devina sclav pentru urmatorii 12 ani. Acesta trece prin mainile mai multi stapani, pana ajunge la Edward Epps (Michael Fassbender), stapanul de sclavi care timp de 12 ani i-a marca viata fizic si psihic lui Solomon.


 

Criticul David Denby a scris in recenzia sa pentru The New Yorker ca "12 Years a Slave este cel mai important film despre sclavia americana facut vreodata". Istoricul Henry Louis Gates Jr, expert in istoria afro-americanilor a descris filmul ca "cel mai viu si autentic portret al sclaviei americane redat vreodata pe marile ecrane". Sunt doua afirmatii puternice, pe care ma sfiesc sa le confirm, insa un lucru este cert: 12 Years a Slave arata sclavia asa cum n-a mai fost niciodata expusa pe ecrane. Si da, nu lipseste brutalitatea, nu lipseste violenta sau durerea, si nu te poti preface ca nu simti compasiune pentru eroul principal.


Scena care te lasa fara cuvinte si care iti da fiori este cea in care Solmon este pedepsit pentru faptul ca a indraznit sa isi apere ideile si este spanzurat de copac, lasat o zi intreaga acolo si chinuindu-se sa atinga pamantul cu varful degetelor de la picioare. O singura sclava vine si ii aduce apa pe furis, o scena care mi-a adus aminte de scena in care Maria vine sa ii stearga fata plina de sange lui Iisus in Patimile lui Hristos. In timp ce el sta atarnat, ceilalti isi petrec ziua normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, iar Solom se zbate sa ramana in viata. Scena dureaza cateva minute si am tresarit, nu pentru ca m-a socat sa-l vad asa, ci pentru ca iti vine greu sa crezi ca un om poate sa actioneze cu atata cruzime asupra altui om fara nici un fel de remuscare. Povestea lui Solomon este reala si cred ca este una dintre cele mai dureroase relatari din perioada aceea.

 

Violenta din film paleste in fata violentei mentalitatii si asta e ceea ce sperie. “There is no sin.  A man does as he pleases with his property,” spune personajul lui Fassbender la un moment dat, reflectand perfect gandirea pe care patronii o aveau despre negrii.

 

12 Years a Slave aduce unele dintre cele mai bune interpretari pe care le-am vazut in ultima vreme, incepand cu Chiwetel Ejiofor, Michael Fassbender si terminand cu revelatia: Lupita Nyong'o, cea care este sufletul filmului. Ea este Patsey, o sclava de care Edward Epps este indragostit, dar incapabil sa isi inteleaga si sa accepte sentimentele, actioneaza in cel mai brutal mod, o bate, denigreaza si injoseste.  Ca de obicei, Michael Fassbender se pierde cu totul in personajul sau, demonstrand ca este unul dintre cei mai mari actori ai momentului.

Chiwetel Ejifor este incredibil de bun in acest rol, pentru care pare sa se fi nascut. Umil, cu o caldura in privire cum rar intalnesti, te face sa te atasezi imediat de personjaul sau. Ochii lui reflecta o durere, pe care cred ca putini ar duce-o in spate. Cu cadre desprinse parca din tablouri, McQueen surprinde pe plantatii ironia sortii: campurile nemarginite, care par a fi insasi libertatea, tin captiv nu doar corpul, ci si sufletul oamenilor care le lucreaza de dimineata pana seara. Filmat de parca tu ai fi in poveste, McQueen surprinde degradarea fizica si sufleteasca a lui Solomon si a celorlalte personaje pana cand simti tu ca esti cel care traieste ororile de pe ecran.

 


Pentru mine, 12 Years a Slave este favorit la Oscar. Nu stiu daca va castiga, in ciuda tuturor predictiilor, nici nu ma intereseaza, sper doar ca cei care vad acest film sa simta triumful cinematografiei, chiar daca ceea ce vad nu este deloc placut. Sunt scene care nu imi vor iesi prea curand din minte si asta se datoreaza si regizorilor de imagine, care au realizat o bijuterie. De remarcat coloana sonoara a lui Hans Zimmer, plus gospelul care iti da fiori.


"Nu vreau sa supravietuiesc, vreau sa traiesc" spune intr-un moment de disperare Solomon Northrup, o fraza care m-a zguduit, pentru ca nimanui nu ar trebui sa ii fie luat acest drept de a trai si nimeni nu ar trebui fortat sa supravietuiasca, pierzand orice urma de umanitate. Filmul ne arata inca o data cat de fragili suntem, cat de usor ne putem distruge intre noi si cat de usor renuntam la cel mai frumos dar: libertatea. Pentru ca atunci cand decizi sa iei captiv un om, nici tu insuti nu vei mai fi niciodata liber ca spirit.


Pacatul originar al Americii este expus cu o virtuozitatea exploziva, cu pasiune si compasiune, dar totusi pastrand o obiectivitate umana. McQueen isi pune mereu in centru personajele sale, le lasa sa vorbeasca prin actiuni, lasandu-te pe tine sa alegi: vrei sa traiesti sau sa supravietuiesti?

 

12 ani de sclavie poate fi urmarit si in cinematografele din Romania.

 

 


Verdict: 10/10, extraordinar

 

 



Galerie foto


Modifică setările cookies