Contagion: Teama nu se vede, ea se raspandeste

Dupa ce a castigat Oscarul cu filmul Traffic, in 2000, regizorul a lansat in fiecare an cel putin un film apreciat si laudat de critici. Cu fiecare proiect,  Soderbergh incerca sa aduca ceva nou, aborda tematici noi si propunea viziuni regizorale inedite.

Iar in 2011, a reusit sa ii cucereasca pe critici la Festivalul de Film de la Venetia unde a avut loc premiera filmului Contagion. De la Outbreak, nu  a mai fost facut un film atat de complex si reusit despre raspandirea unui virus si modul in care este afectata omenirea.

Soderbegh este un regizor special, asa ca nu stii niciodata la ce sa te astepti cand vezi un film de al lui. La fel se intampla si cu Contagion, in care ritmul este atat de alert, incat fiecare scena devina o cursa. Din prima, spectatorii isi dau seama despre subiect, pentru ca   Soderbegh nu vrea sa isi lase audienta sa astepte asa ca esti bagat in poveste imediat.

De cand apare Gwyneth Paltrow rapusa de virusul periculos, iti dai seama ca filmul va fi unul alert,  si chiar daca este usor predictibil, te lasi purtat de poveste, ba chiar esti alaturi de personaje in cursa lor pentru supravietuire.  Matt Damon este tatal disperat  care isi apara fiica de virus, dupa ce sotia sa (Gwyneth Paltrow) si fiul vitreg sunt rapusi de virus, Kate Winslet se lupta din rasputeri pentru a crea zone de carantina si adaposturi pentru cei infectati, Marion Cotillard incearca sa descopere cum a ajuns virusul si de catre cine a fost adus in SUA,  Laurence Fishburne si Jennifer Ehle se lupta sa gaseasca un antidot.Jude Law este bloggerul paranoic care incearca sa demaste jocurile murdare ale celor sus pusi, dar care isi urmareste interesul, incercand sa scoata profit de pe urma celor 12 milioane de vizitatori pe care ii are.

Pleiada de actori pe care Soderbegh a reusit sa o adune in acelasi film ofera un sentiment de siguranta audientei, chiar daca actorii nu au timp sa ofere cea mai buna interpretare. De altfel, Contagion nici nu se vrea a fi un astfel de film.

Desi subiectul nu este tocmai nou, filmul lui Wolfgang Peterson din 1995, Outbreak devenind iconic pentru acest gen, Soderbergh isi foloseste talentul si creativitatea pentru a oferi o viziune cu totul originala.  Contagion pare mai mult un puzzle, in care fiecare detaliu aparent nesemnificativ, ajuta la construirea lui.

Daca in alte filme de acest gen, se pune accent pe teroare si gasirea unui antidot, in Contagion, regizorul scoate in evident un alt aspect: micile noastre gesturi pe care nici nu le luam in seama pot avea un efect catastrofal intr-o situatie extrema de acest gen.

De altfel, acest film te poate face sa devii ipohondru sau paranoic, pentru ca Soderbergh te face sa crezi ca nicaieri nu esti in siguranta, oricate precautii ti-ai lua.

Ceea ce ii lipseste acestui film este emotia, in anumite momente. Ai putea chiar sa ai sentimentul ca vezi un documentar, alteori chiar simti ca vezi un thriller. Si e posibil ca uneori, faptul ca sunt expuse mai multe povesti sa fie usor enervant, insa Soderbegh le rezolva frumos pe toate, astfel incat sa nu regreti vizionarea.

Daca timp de 100 de minute, simti ca filmul te dezamageste, fiind neverosimila raspandirea virusului doar prin tusit si stranutat, Soderbergh a tinut ce e mai bun pentru scena finala, in care tot misterul este dezvaluit… si merita, pentru ca este ultima piesa din puzzle.

Contagion nu este un film genial, si nici cel mai bun film al lui Soderbegh, dar este realizat impecabil, distributia de vis isi face treaba fara cusur, iar Soderbergh reuseste sa treaca dincolo de ecran, in mintea ta, unde frica se va instala fara voia ta.