In Time: o idee si cateva minute de intarziere

   Nici nu aparusera bine primele imagini din thriller-ul sf In Time ca scriitorul Harlan Ellison, care s-a judecat si cu James Cameron pentru primul Terminator, l-a acuzat pe scenaristul Andrew Niccol ca ar fi copiat dintr-o povestire de-a lui din 1965 intitulata 'Repent, Harlequin!' Said the Ticktock Man. Indiferent de rezultatul imbarligaturilor juridice, cei mai multi spun ca Ellison va obtine cel mult o mentiune speciala pe genericul de final  de la In Time, merita sa ne amintim vorbele lui Jean-Luc Godard: Problema nu este de unde iei niste lucruri, ci ce faci cu ele. Si daca In Time porneste dintr-o idee captivanta, el ajunge la final cu cateva minute bune de intarziere.

   Suntem intr-un viitor in care nimeni nu depaseste varsta biologica de 25 de ani. Moneda de schimb este timpul. De la o cafea la o zi de munca sau o masina sport, totul se contorizeaza in minute, zile si ani. Care se iau sau se adauga la un ceas incorporat pe bratul fiecaruia dintre noi. Cand ceasul ajunge la zero, game over. Muritorii de rand traiesc in ghetouri, de pe o zi pe alta, ferindu-se de minutari - un soi de cutitari ai timpului -  si de cronometrari - politistii acestui univers. La distanta de multe zone temporale – unde accesul se face pe baza unor durate cronologice imposibil de acumulat de catre oamenii obisnuiti, la New Greenwich traieste o clasa selecta, oameni care au sute de ani pe ceasul lor, cvasi-nemuritori si atotputernici a caror filozofie declarata e capitalismul darwinian. 

   Sistemul propus de Niccol (inspirat sau nu) e bine fundamentat ca motivatie umana: cu totii ne dorim sa fim nemuritori, visam la asta in secret (fie ca o recunoastem sau nu). Si momentul in care acest lucru va fi posibil pentru o casta extrem de privilegiata poate sa dea nastere unor efecte perverse extreme. Insa lumea din In Time ajunge foarte repede doar un simulacru pentru ceea ce deja traim: inlocuiti timpul cu banii si diferentele intre momentul prezent si ce ne arata filmul sunt minime. In plus, metaforei mult prea transparente i se adauga o repetare din ce in ce mai fatisa a mesajelor... Is it stealing if it’s already stolen, se aude de mai multe ori. A bagat la cap toata lumea, da? In schimb pelicula sufera de amnezie scenaristica atunci cand vine vorba de  firul narativ al tatalui eroului. Si pentru toate acestea nu putem sa-l aratam cu degetul decat pe Andrew Niccol care este scenaristul, regizorul si producatorul filmului. 

   Ce-i mai lipseste din punctul meu de vedere lui In Time e atmosfera cumva apasatoare, un ton cumva mai grav. Daca traiesti sub presiunea ultimelor 24 de ore, daca ai mereu doar 24 de ore pe ceas, cum te comporti? Cum se comporta cei din jur? Adevarul e ca Niccol (Gattaca, S1m0ne sau Lord of War) n-a avut niciodata o inclinatie pentru o cinematografie intunecata, dar In Time parca e prea senin. In loc sa miroasa a distopie cu greutate, pelicula nu rezista unui final utopic construit pe o gaura imensa a povestii. Poveste care in linii mari nu se abate de la clisee si trimteri foarte evidente: baiatul sarac, fata bogata, tema fugarilor, mitul eroilor spargatori de banci, obscuritati ca Tekken sau filme cult precum Equilibirum. Cillian Murphy preia rolul lui Christian Bale. 

   Asta nu inseamna ca In Time duce lipsa de momente construite inteligent si creativ. Slava cerului vorbim de omul care ne-a oferit Truman Show si uneori lucrul acesta se simte. Graba – simptomul dupa care recunosti un sarac al timpului – e o gaselnita sociologica fermecatoare. La fel si scena in care Will Salas saliveaza la Sylvia Weis, dar nu stie cine e ea pentru rivalul sau de la masa de poker – remeber toti arata de 25 de ani, lucru foarte util in vanzarea filmului. O fi sotia, o fi amanta, o fi mama, o fi matusa sau poate fiica?

   Timberlake lasa un pic la o parte joaca cinematografica romantica din ultima vreme si se arunca intr-un rol in care se descurca rezonabil. Nu rupe gura targului, dar nu strica nicio scena, amintind in cateva momente, cele din fabrica, de Eminem in Detroit-ul paraginos din 8Mile. Despre Amanda Seyfried nu pot sa zic decat atat: face o reclama mai buna pantofilor ei cu toc decat orice atlet de performanta. 

   Verdict: 3/5, bun 
   Pentru: neofiti cinefilici

   PS. Daca aveti chef si il mai gasiti in cinematograf mergeti sa vedeti Drive-ul cu Ryan Gosling. L-am prins si eu la spartul targului, un review acum e tardiv, dar am ramas impresionat. Dichisit vizual, visceral si jucat milimetric. 4/5, excelent.