marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Safe: rutina Statham, bat-o vina!

Boaz Yakin scrie si regizeaza un simplu vehicul pentru obisnuintele lui Jason Statham. Lupta corp la corp cat cuprinde, impuscaturi cu toptanul si cateva replici cu atitudine. Redundant si plin de imperfectiuni.

Safe: rutina Statham, bat-o vina!

articole relationate

 

   Stau si ma intreb daca lui Jason Statham nu i se face dor din cand in cand de Guy Ritchie. Poate doar in 2008 cu The Bank Job a mai reusit Jason un rol la fel de nuantat ca in dublul sau debut cinematografic sub auspicii ritch-iste. Vorbesc de Lock, Stock and Two Smoking Barrels si Snatch. Those were the days, cum zice cantecul. In prezent Statham primeste pe mana, intr-o bucla din ce in ce mai iritanta, partituri de personalitati schilodite, volum de scene de lupta tinzand spre infinit si, doar atunci cand e norocos, cateva replici intepatoare. Pacat pentru ca omul a aratat ca poate mai mult. Pe de alta parte avea si genul action nevoie de un imparat si odata incoronat parca nu-ti poti dezamagi supusii. 

   Safe isi arata insa defectele chiar si judecat in reteta lui deja tocita. Personajul Luke Wright are o istorie de viata prea complicata chiar si pentru o comisie intreaga de psihanalisti experimentati. Ex-Black Ops devenit superpolitist new-yorkez dupa 9/11, luptator in cusca (aici trailerul vinde un pic pielea ursului din padure fiindca filmul nu contine nimic din ce se asteapta spectatorii), persecutat la limita suportabilului de mafie si vagabond la un pas de sinucidere. I-ar fi trebuit vreo 3 vieti oricarui altcuiva, nu si lui Luke Wright. 

   Langa el ar trebui sa ajunga Mei, un soi de calculator uman la varsta scolii primare pe care triadele chinezesti o aduc in NY ca se le inlocuiasca clasicul carnetel cu cifre. Promisiunea filmului – alianta durului cu fetita – e insa partial abandonata. Cei doi nu petrec suficient timp impreuna ca sa dezvolte o relatie cu sens pentru spectator. Mai mult, ambele personaje raman in aceasta relatie prea captive in carapacea lor emotionala.

   Scenaristul ii trimite pe cap lui Luke, pe langa triadele chinezesti, mafia rusa, ceva politisti corupti si un fost coleg din vremea operatiunilor secrete. Chiar si asa, singur impotriva tuturor, n-ai nicaieri senzatia ca Luke va avea vreo problema. Si cum nici par in cap nu prea are, stii sigur ca nici freza nu va avea de suferit. Si nu doar ca se descurca, Luke pur si simplu isi umileste adversarii. Rand pe rand ii captureaza si ii stocheaza in portbagajul masinii sale de ocazie. Cu victorii atat de clare ajungi sa-i suspectezi pe adversari de non-combat si tot ce-ti ramane de facut e sa numeri corpurile zdrobite, busite, impuscate in decursul a 90 de minute. Batem recordul? 

   Aranjarea evenimentelor in poveste, complicata intentionat cu flashback-uri in flashback-uri in primele 30 de minute, nu tine loc insa de o doza minima de sens. La momentul la care Luke foloseste telefonul unui mafiot rus ucis, il suna pe seful acestuia, vorbeste in rusa si il convinge ca e chiar mortul…  eu am depus armele logicii si am intrat in sleep mode ca sa nu mai bag in seama situatiile trase de par pana la absurd. Singurul obiectiv avut in vedere de Boaz Yakin e crearea unor situatii in care Jason sa-si faca adversarii terci.

   Filmarile si postedit-ul sunt facute in cheia unui 1st person shooter. Totul se petrece in proximitatea lui Luke, totul e strans, smucit, smuls si invartit. Ideea nu rea, nici originala, dar macar filmul capata un minim de personalitate. Acelasi succes il aduc si cateva replici de smardoi – si aici insa trailerul a luat deja toata crema - gen Luke Wright dixit: It’s a nice drive if you like trees and shit.  Eu zic: It’s a nice movie if you like fights and shit.

   Verdict: 2/5, modest

   Pentru: adeptii cultului Jason Statham


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies