The Hunger Games: Catching Fire, fata de foc incepe revolta

Mai bun, mai bine dezvoltat si mai intunecat, Catching Fire este o continuare de succes, poate chiar mai buna decat primul film. Acum, Katniss, cea care a redat speranta districtelor din lumea distopica de pe Panem, si care a castigat Jocurile Foamei, trebuie sa-l convinga pe Presedintele Snow de idila ei cu Peeta, dar si pe cei din Capitoliu. Insa, Katniss ramane, fara sa vrea, simbolul sperantei pentru cei saraci si neajutorati din Districte.

In a doua parte a trilogiei adaptata dupa cartile scrise de Suzanne Collins, Katniss Everdeen se intoarce in Districtul 12 si asteapta ca viata ei sa revina la normal. Au trecut doar cateva luni de la evenimentele din primul film si absenta lui Gale, relatia greoaie cu Peeta si vizita surprinzatoare a presedintelui Snow o dau peste cap. In Turul Invingatorilor pe care trebuie sa-l faca cu Peeta, afla ca anumite districte s-au rasculat si ca ea trebuie sa-si arate adevarata dragoste fata de Peeta ca sa tempereze districtele.

Insa, Katniss va fi nevoita sa revina in arena Jocurilor Foamei, dupa ce Presedintele Snow anunta ca in noua editie a Jocurilor Foamei vor lupta Invingatorii din celelalte editii.

Jocurile Foamei:Sfidarea, cum a fost tradus la noi, este un pas inainte pentru franciza. Schimbarea regizorului Gary Ross cu Francis Lawrence ("I Am Legend") a fost una isteata. Lawrence a pastrat atmosfera din primul film, insa modernizata si imbunatatita. Din primele cadre, se vede un alt stil cinematografic, mai potrivit pentru un astfel de film, care fara doar si poate, este un blockbuster. Scenele de actiune sunt mult mai bine filmate, acele cadre in care camera tremura au disparut si ai senzatia ca intr-adevara, te uiti la un film mare.

Fanii vor vedea personaje noi, cel mai interesant fiind  Plutarch Heavensbee (Phillip Seymour Hoffman), noul creator al Jocurilor Foamei. Plutarch il convinge pe presedintele Snow  ca Everdeen trebuie eliminata, insa nu asa cum crede el. Din contra, planul sau este sa o faca pe Katniss sa se autodistruga si sa o faca astfel incat oamenii in ochii carora reprezinta speranta, sa ajunga sa o urasca. Insa, Plutarch este un personaj cheie in film, iar intentiile sale vor fi dezvaluite la finalul filmului.
 

Filmul are, practic, doua parti importante: la inceput, Katniss incearca sa traiasca normal in Districtul 12, dar este chemata pentru Turul Invingatorilor. Impreuna cu Peeta, trebuie sa ii convinga pe toti de povestea lor de dragoste, insa Katniss este ravasita de sentimentele pe care le traieste si mai ales, de faptul ca trebuie sa ii minta pe oameni. Si totusi, nu are de ales. Iar in partea a doua, Katniss ajunge iarasi in arena, de aceasta data, pe apa si intr-o jungla ce mi-a adus aminte de serialul Lost. Lupta din arena este mai spectaculoasa fata de prima parte.

Jennifer Lawrence demonstreaza inca o data ca a fost alegerea perfecta pentru Katniss, o anti-eroina, care nu vrea decat sa isi apere familia si pe cei dragi, incercand in acelasi timp sa ramana in viata. Dar curajul ei si sensibilitatea o fac sa fie simbolul sperantei pentru cei neajutorati, de unde a pornit si ea. Acum, oamenii au capatat mai mult curaj si chiar daca isi risca viata, nu se mai ascund si lasa de inteles ca revolta va izbucni.

The Hunger Games: Catching Fire/ Jocurile Foamei:Sfidarea imbina elementele unei povesti de succes: emotia, tragedia, curajul si pasiunea, insa mai presus de tot, cea mai fascinante parte a filmului este modul in care exprima si defineste obsesia culturii pop pentru vedete, reality-show-uri, furia fata de politicieni, diferentele intre clase, dar si violenta extrpolata la scara mondiala. Aceste lucruri sunt si reprezinta o buna parte a societatii in care traim si asta m-a atras cel mai mult la povestea din Jocurile Foamei.  Painea si circul sunt acum la superlativ, lumea din Capitoliu fiind si mai extravanganta. Nu ai cum sa nu remarci costumele extraordinare, si mai atent lucrate, care par dintr-un freak show si care acopera lipsa umanitatii cu culori vii, peruci stridente si rochii impozante. Unul dintre cele mai spectaculoase momente este cel in care Katniss este pe scena, alaturi de Stanley Tucci, in fata celor din Capitoliu, pentru a-si arata rochia de viitoare mireasa. Acel moment are un impact puternic, pentru ca dupa ce face pirueta, rochia in flacari se transforma intr-una neagra, cu aripi, ca o gaita-zeflemitoare (mockingjay). Scena simbolizeaza transformarea lui Katniss: in fata lor ea reprezinta tot ceea ce locuitorii Capitolului isi doresc sa vada, insa adevarata Katniss este tanara care va sfida regulile, care are curaj si care este simbolul rebeliunii.

Personal, mi-a placut partea a doua mai mult decat primul film. Jennifer Lawrence transmite mai multe emotie, este mult mai stapana pe ea, scenele din arena sunt mult mai bine realizate si filmul se apropie mai mult de esenta cartii. Nu e vorba doar de o arena in care niste oameni sunt pusi sa se ucida, ci este vorba de o metafora a unei societati in care umanitatea s-a pierdut, in care falsitatea predomina si in care oamenii traiesc cu paine si circ. Iar Suzanne Collins a inclus elementele unei lumi romane (vezi arena in care intra Katniss si Peeta, simbolurile numelor, toate cu rezonanta latina) crude, barbare, de care in realitate, nu ne despart foarte multe. Jocurile Foamei este cat se poate de real si in societatea actuala, si cred ca asta este cel mai inspaimantator si fascinant la aceasta poveste....

Verdict: 9/10