Actorul care a jucat in peste 70 de filme, dar nu a dat decat o singura auditie: Mircea Diaconu. Cum a invatat sa treaca strada dupa 40 ani

Intr-o perioada destul de agitata din punct de vedere politic, Mircea Diaconu (62 de ani) ramane un actor celebru de care se leaga istoria mai multor productii romanesti care au facut istorie de-a lungul timpului. Actor care a reusit sa bucure mii de oameni cu evolutiile pe care le-a avut atat in fata camerelor, cat si pe scenele celor mai cunoscute teatre.
 

Desi ocupat si prins in mrejele realitatii cotidiene, artistul a acceptat cu mare placere sa evadeze din mijlocul rutinei zilnice si ne-a acordat un interviu in care pe primul plan s-a aflat actorul Mircea Diaconu. Un interviu dintr-o bucata, in care intrebarile si raspunsurile au curs intr-un mod firesc, fara inflorituri, condimentate din cand in cand cu cate o gluma. 
 

Iar locatia pentru o astfel de intrevedere nu putea fi alta decat Teatrul Nottara, o locatie de care il leaga atatea amintiri frumoase. Imbracat la costum, cu o camasa albastra, jovial, dar in acelasi timp serios si intr-un fel impunator, Mircea Diaconu a vorbit timp de o jumatate de ora despre cei "40 si multi ani" care il leaga de actorie, despre trecut, prezent si viitor.
 

Facultatea sau trecerea de la extaz la bucurie
Absolvent al IATC I.L. Caragiale din Bucuresti, Mircea Diaconu are o serie de amintiri amestecate legate de perioada facultati, amintiri din care se deprind un amalgam de intamplari neplacute, condimentate cu frustrari care mai tarziu aveau sa fie inlocuite cu imaginea unui tanar actor implinit si gata sa porneasca pe drumul pe care a visat intr-o zi, pe la 17 ani, ca i s-ar putea potrivi.

foto: Teodora Maftei

- Cum ati ajuns in lumea actoriei? A fost un vis din copilarie sau vreo intamplare?
- Actoria m-a imbratisat pe mine. Undeva pe la 17 ani, cand nu stii ce se intampla nici in capul tau, nici cu tine, mi s-a parut ca as putea face acest lucru si mi-am intrebat parintii. Tata s-a suparat foarte tare pe mine si mi-a zis: "Uite-te in oglinda!". M-am incapatanat si pana la urma, avand un spirit pedagogic, s-au hotarat sa ma lase sa fac ce-mi doresc, sa simt pe pielea mea propiile decizii. M-am dus sa dau admitere, nenorocirea a fost ca am si intrat. Ultimul, alaturi de George Mihaita. Noi eram mai de la tara, nu stiam foarte bine ce se intampla. De atunci au inceput chinul, cazna, munca...

- De ce chin?
- A fost cumplit. In primii doi ani nu am reusit sa ma adaptez, nu intelegeam ce se vorbea. In lumea mea, acolo in munti, se discuta altfel si despre alte subiecte. Aici erau alte tentatii, alta mentalitate. Mi-a fost teama, eram debusolat, eram panicat. Daca ma lasai pe o parte a strazii, nu stiam sa trec pe partea cealalta. A durat mult pana m-am obisnuit si, pana la urma, au trecut 40 si multi de ani. Intre timp, am invatat sa trec strada.

- Cum ati reusit sa depasiti aceasta perioada?
- A durat ceva pana mi-am gasit un stil al meu, pana mi-am gasit calea. In meseria de actor este important sa fii sigur pe tine, sa ai incredere in fortele proprii. In anul trei deja reusisem sa ma acomodez, am primit primul rol la teatrul Bulandra. La 20 de ani, eram deja pe scenele mari, am primit botezul focului. Apoi lucrurile au venit de la sine. Am obtinut primele roluri in filme si uite asa am intrat intr-o moara care se invartea cu mine cu tot si care nu s-a oprit nici astazi.

- A existat vreo persoana din familie sau vreun actor celebru care v-a influentat in aceasta alegere?
- Nu m-am gandit niciodata la asta, nu a existat nici o influenta din partea nimanui. A fost un fel de incertitudine, un sentiment, nu a fost nimic clar. Asa am simtit ca trebuie sa fac. Nu m-am pregatit cum trebuie pentru admitere, am invatat cateva poezii din manualele scolare. Pana la urma cred ca asta a fost sansa mea. Am venit putin cazut din luna, am luat o nota foarte mare la literatura romana, scris si de aici a inceput toata nebunia.

"De la 20 de ani am intrat intr-o moara care se invartea cu mine cu tot si care nu s-a oprit nici astazi"

- Ati inceput de tanar sa jucati in diverse productii. Va mai amintiti de primele auditii, de primele filmari, prima premiere?
- Am avut doar o auditie, la primul film. Pe vremea noastra nu era ca in prezent. Ne stiam intre noi, nu eram foarte multi, acum sunt o pleiada de actori. La primul film am dat probe cu colegii de facultate, a fost un fel de formalitate. La premiere nu am avut emotii, treaba deja e facuta la acel moment, filmul e in cutie, nu mai ai motive sa te ingrijorezi. Totusi, imi aduc aminte ca la premiera filmului "Actorii si salbaticii" mi-a fost atat de rau, nici nu pot sa va povestesc.

- Ati jucat in zeci de filme..exista vreun rol care sa fi ajuns in mod special la suflet?
- Sunt foarte multe de care imi aduc aminte cu mare drag. Nu am facut nici un rol care sa nu-mi placa sau sa nu gasesc ceva in el care sa-mi dea satisfactie. Toate au avut o semnificatie aparte, m-am legat sufleteste de ele. Nu m-a silit nimeni sa joc anumite personaje decat de doua sau trei ori si asta din considerente politice, legate de regimul comunist. Chiar si in aceste cazuri am cautat o anumita motivatie care sa ma faca sa-mi placa. 

- Ati interpretat o gama larga si diversificata de roluri. Cum ati reusit sa impacati filmele de comedie, cu cele sociale si cele istorice?
- consider ca diversitatea este un lucru important in cariera unui actor. Cand am interpretat bine un anumit tip de personaj, imediat mi-au venit alte propuneri pe acelasi tipar. Acesta este riscul profesiei, sa te impinga pe un anumit culoar, sa devii un anume gen si gata. M-am ferit cat am putut de asta. Cand simteam ca ma indrept spre aceasta linie, incercam sa ma schimb, sa nu cad in aceasta capcana.
 

Povestea porcului si fimele de pe plaiuri romanesti
Vorbeste cu dezinvoltura despre orice subiect, nu evita intrebarile indiscrete, iar sinceritatea cu care raspunde dovedeste odata in plus ca nu se ascunde in spatele vreunei masti sau unui personaj construit pentru presa. Se mandreste cu propriile realizari, nu se zgarceste cand vine vorba sa se critice, iar realismul cu care vorbeste despre cinematografia romaneasca din prezent il transforma intr-un cetatean care are curajul sa-si exprime parerile, fie ele subiective si nu neaparat pozitive.


- A exista vreun compromis pe care l-ati facut de-a lungul carierei si pe care sa-l regretati?
- E imposibil sa nu faci compromisuri, oricat de mici ar fi. Sa va dau un exemplu. Nu am vrut sa joc intr-un rol in filmul "Caruta cu mere", desi regizorul mi-a promis o suma frumoasa pentru aceasta reprezentatie, 7000 de lei. Ar fi fost doar trei zile de filmare, dar nu am acceptat. M-am dus acasa, la tara, iar tatal meu mi-a aratat gospodaria. Aveam un porc foarte mare si frumos pe care l-am privit cu admiratie. Atunci tata mi-a zis ca degeaba ma uit la el, pentru ca trebuie sa-l dea la stat asa cum se facea pe aceea vreme. L-am intrebat cum l-as putea ajuta si mi-a zis ca ar putea cumpara un alt porc pe care sa-l dea, iar pe acesta sa-l pastreze. Avea nevoie de 7000 de lei. Asa ca m-am intors la Bucuresti si am acceptat rolul. Am aparut doar in final, foarte putin, eram un tanar UTC-ist furios. I-am dat o doza de ridicol in incercare de a salva rolul.

- Care este cea mai mare realizare a actorului Mircea Diaconu? Dar a omului Mircea Diaconu?
- Din punct de vedere al cinematografiei au fost destul de multe. Au fost filme pe care le-am considerat foarte bune, dar care nu au rezistat la fel de mult ca altele care nu mi s-au parut fenomenale la vremea aceea. Din fericire, am cel putin trei productii care sunt in topul celor mai bune filme romanesti din toate timpurile si sunt mandru de acest lucru. Daca vorbim despre sufletul meu, artistic vorbind, tin foarte mult la cele trei carti pe care le-am scris. Intotdeauna mi-am dorit sa scriu, dar nu am avut timp sa dedic acestei pasiuni. Cand am fost bolnav, am reusit sa le scriu.

- Care este conditia de astazi a actorului roman?
- E incerta. Fata de vremea noastra s-a schimbat topul interesului publicului. Actorii nu mai sunt atat de vizibili, se amesteca cu zgomotul general, cu tot felul de tendinte, cateodata zgomotoase, cateodata penibile. Atentia publica este bruiata intotdeauna de cate ceva. 

- Se mai poate vorbi in acest moment despre salvarea poporului roman prin cultura?
- Da, putem vorbi, dar exista o problema. Trebuie sa izbutim sa promovam cultura autentica. Daca nu, poporul roman ramane si va ramane victima acestui zgomot de fond, acestui urlet de piata, a "vanzatorilor ambulanti" care incearca sa-si scoata in fata marfa, oricare ar fi calitatea.
foto: Teodora Maftei

- Ce parere aveti despre noua generatie de regizori si de actori, dar si de succesele internationale obtinute de acestia?
- Succesele obtinute sunt bine venite, dar eu ma uit dupa o cariera lunga. Imi aduc aminte de actori foarte buni din vechea generatie care nu au luat niciodata vreun premiu, deoarece eram intr-un alt regim, eram inchisi aici. Am o mica frustrare, pentru ca lumea de afara ne confunda cu realitatile din filme. se prefera aceste subiecte, se vand mai bine afara, iar pentru mine asta functioneaza ca o frustrare.

"Poporul roman poate ramane victima acestui zgomot de fond, acestui urlet de piata daca nu reusim sa promovam cultura autentica"

- Cum vedeti evolutia cinematografiei romanesti in urmatorii ani?
- Nu vad ca lucrurile sa mearga foarte bine, deoarece trebuie construit un sistem. Un exista sistemul de exploatare a filmului, de alimentare cu bani. Cata vreme nu exista aceasta doza de industrie, nu se poate face nimic. Filmele romanesti deocamdata sunt proptite de finantate bugetara.

- Ce credeti ca ne lipseste din punct de vedere artistic pentru a depasi granitele europene?
- Totul depinde de noi. Pana nu o sa intelegem ca trebuie sa facem un sistem echilibrat si rotund, un cerc inchis al productiei, exploatarii si alimentarii cu bani, nu o sa depasim granitele, nici macar ale Romaniei. Deocamdata cercul este spart.

- Incearca romanii prin tendinta lor de a critica temele abordate in ultimii ani sa se dezica de perioada comunista, de ceea ce s-a intamplat inainte de Revolutie?
- Depinde. Nici macar nu a trecut mult timp de atunci. Poate ca ar fi mai bine sa mai asteptam ca sa vorbim despre aceea perioada. Poate spectatorul are nevoie de altceva si sunt din ce in ce mai putin oameni care cauta sa gaseasca acel altceva. Poate vrea sa rada, sa planga, nu cred ca isi doreste sa fie tulburat. Filmele de comedie se fac cel mai greu, iar regizorii din ziua de asta, pentru ca nu sunt neaparat capabili sa creeze asemenea productii, se cred superiori acestui gen. Din pacate, nu e asa.

De pe scena, in masina
Pasionat de gradinarit, masini si calatorii, Mircea Diaconu evita sa se autocaracterizeze. Nu-i place noua moda din cinematografia mondiala, se opreste din orice actiune pentru a vedea un film cu Edward Herrman si isi doreste sa acorde mai mult timp pasiunii sale, scrisul. Iar in afara de toate acestea, adora sa conduca, aceasta fiind "cea mai mare calitate, necontestata de nimeni".

- Despre cinematografia internationala ce parere aveti? Va atrag filmele 3D, toata aceasta goana dupa efecte speciale?
- Nu-mi plac, nu ma intereseaza. S-a ajuns intr-un punct in care se face o parada de efecte, iar creativitatea a ramas in urma. E un concurs al celor care creeaza cele mai multe efecte si nu-mi place. Eu cred in creierul uman si in creativitatea de care poate da dovada.

- Ce filme si ce actori apreciaza Mircea Diaconu?
- Apreciez filmele vechi, sunt o multime, cateva dintre acestea fiind "Padurea de mesteceni" a lui Andrzej Wajda, "Catina rosie" a lui Vasili Shukshin, "Dragostea unei blonde" a lui Milos Forman, iar in materie de actori, Edward Herrman.

- Ce faceti in timpul liber? Va uitati la filme? Mergeti la cinematograf?
- Imi place sa lucrez in gradina, repar masini, calatoresc. N-am mai mers demult la cinematograf, ma uit acasa. In rest, lucruri obisnuite, ma bucur de familie, de nepoti.

- Ce calitati si defecte il caracterizeaza pe omul Mircea Diaconu? Dar pe actorul Mircea Diaconu?
- Nu sunt in masura sa vorbesc despre asta, am si eu problemele mele ca orice om. Acasa s-a stabilit foarte clar care este cea mai mare calitate si de necontestat, sofatul. In rest, numai defecte. Am observat in viata ca atunci cand am lucrat cu cineva, a mai vrut inca o data.

Vezi cum a debutat Mircea Diaconu intr-un film in care nu a scos un sunet – “Nunta de piatra” -

Carte de vizita Mircea Diaconu
Data nasterii: 24.12.1949
Locul nasterii: Vladesti, jud.Arges
Absolvent al IATC I.L.Caragiale din Bucuresti, in 1971
A debutat la teatrul Bulandra, in 1970
Debut in cinematografie: Nunta de piatra, 1971
Cele mai cunoscute filme in care a jucat: Actorul si salbaticii (1975), Profetul, aurul si ardelenii (1978), De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Buletin de Bucuresti (1982), Filantropica (2002), Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006), Tache (2007), Ultimul corupt din Romania (2012)