Cunoscut pentru multitudinea de roluri, actorul a murit la vârsta de 93 de ani.
Tom Skerritt, originar din Detroit, a cărui carieră la Hollywood s-a întins de la anii 1960 până în anii 2020, a murit miercuri din cauze naturale, după cum a anunțat familia sa într-un comunicat. „În timp ce lumea l-a cunoscut pe Tom prin remarcabila sa carieră de actor, noi l-am cunoscut pentru umorul, curiozitatea, înțelepciunea, generozitatea și dragostea pe care le-a adus în viețile noastre. Îi păsa profund de imaginație, creativitate, povestire, serviciul comunitar, veterani, natura și de a-i ajuta pe ceilalți să-și găsească și să-și împărtășească propriile voci.”
A fost tatăl a cinci copii și a fost căsătorit de trei ori.
Născut pe 25 august 1933, în Detroit, Skerritt a servit în Forțele Aeriene înainte de a deveni actor, debutând în film în 1962 alături de un tânăr Robert Redford în „War Hunt”.
Tony Scott l-a distribuit pe Skerritt în rolul secundar cheie al instructorului de aviație navală
Viper Metcalf în superproducția din 1986 „Top Gun”, care l-a ajutat pe protagonistul
Tom Cruise să se ridice în stratosfera Hollywoodului.
„Hollywoodul îl cunoștea drept Viper. Noi îl amintim ca pe un veteran american. Odihnește-te în pace, veteran al Forțelor Aeriene ale SUA, Tom Skerritt”, a scris vineri pe X secretarul Departamentului Afacerilor Veteranilor, Doug Collins.

Cunoscut pentru frumusețea sa aspră și capacitatea de a străluci într-o varietate de genuri, Skerritt a oferit interpretări memorabile atât în roluri principale, cât și secundare, în film și televiziune. Rolul care i-a adus consacrarea a fost cel al unui
chirurg rebel al Armatei SUA în filmul regizorului Robert Altman, comedia neagră din 1970 despre Războiul din Coreea, „M*A*S*H”, un film în care din distribuția de ansamblu au făcut parte și Donald Sutherland, Elliott Gould și Sally Kellerman. Skerritt l-a interpretat pe Duke Forrest, un sudist, printre medicii de la Spitalul Chirurgical Militar Mobil care îngrijeau soldații răniți. Filmul, a cărui popularitate a coincis cu neliniștea americanilor față de Războiul din Vietnam, a fost nominalizat la cinci premii Oscar.

În filmul de groază științifico-fantastic și claustrofobic „Alien” (1979) al regizorului Ridley Scott, Skerritt a interpretat rolul lui Dallas, căpitanul unei nave spațiale cu soarta nefastă, al cărei echipaj se confruntă cu o creatură extraterestră parazitară mortală, cu un aspect suprarealist și o atitudine ostilă. În celebra și sângeroasa scenă a „ieșirii din piept” din film, personajul lui Skerritt este așezat lângă colegul său de distribuție John Hurt, când un pui de extraterestru iese violent din toracele personajului interpretat de Hurt. „Alien”, o capodoperă influentă a cărei distribuție de ansamblu i-a inclus și pe Sigourney Weaver și Ian Holm, a obținut două nominalizări la Oscar.
„Când am citit scenariul, unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult a fost faptul că femeia devine eroina. Mi-a plăcut foarte mult asta”, a spus Skerritt.

„M-a atras imaginea femeilor aflate în poziții de putere și tărie de caracter, capabile să stabilească legăturile potrivite și să ia deciziile corecte. Am trăit aceeași experiență și în «Steel Magnolias», alături de femeile din acel film. Mi-a plăcut ideea ca femeile să fie dure, puternice și influente.” În „Steel Magnolias” (1989), Skerritt a interpretat rolul lui Drum Eatenton, soțul personajului M’Lynn Eatenton, interpretat de Sally Field.
Skerritt a interpretat și rolul soțului lui Shirley MacLaine în drama de balet din 1977 a regizorului Herbert Ross, „The Turning Point”, și a jucat alături de o altă vedetă în ascensiune, Brad Pitt, în drama de epocă din 1992 a lui Redford, „A River Runs Through It”, filmată superb.
Printre alte filme în care a apărut se numără: „Harold and Maude” (1971), „Ice Castles” (1978), „The Dead Zone” (1983), „Poltergeist III” (1988), „Contact” (1997), „Tears of the Sun” (2003) și „Ted” (2012).
Pe micul ecran, Skerritt a jucat în serialul neconvențional al CBS, „Picket Fences”, între 1992 și 1996, interpretând rolul unui șerif dintr-un orășel din Wisconsin și câștigând un premiu Emmy pentru cel mai bun actor principal într-un serial dramatic în 1993.