marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Bruno Ganz: actorul care l-a interpretat pe Hitler in Downfall va juca rolul unui papa in serialul The Vatican

Actorul elvetian Bruno Ganz, care l-a interpretat pe Adolf Hitler in filmul "Ultimele zile ale lui Hitler/ Der Untergang" din anul 2004, va interpreta rolul unui papa fictiv intr-un nou serial de televiziune american.
 

Bruno Ganz: actorul care l-a interpretat pe Hitler in Downfall va juca rolul unui papa in serialul The Vatican

articole relationate


Serialul "The Vatican" va fi produs de postul Showtime, iar episodul-pilot al acestei productii de televiziune va fi regizat de cunoscutul cineast Ridley Scott, informeaza bbc.co.uk. Serialul, descris de presa americana ca un thriller contemporan despre viata de zi cu zi din interiorul Vaticanului, ii va avea in distributie si pe actorii Kyle Chandler, Ewen Bremner si Anna Friel.


Episodul-pilot va avea o durata de o ora si va fi produs pe baza unui scenariu scris de Paul Attansio, scenaristul serialului "Dr. House".


Personajul interpretat de Bruno Ganz, papa Sixtus al VI-lea, va fi un suveran pontif cu ascendenta germana. Potrivit postului Showtime, aceste personaj va fi "un ingrijitor al bisericii, neasumat si introspectiv, care se lupta cu propria lui mostenire si cu felul in care istoria ii va judeca pontificatul".
Actorul Kyle Chandler, cunoscut din filmele "Super 8" si "Argo", va juca rolul cardinalului de New York Thomas Duffy, iar Anna Friel va fi sora lui plina de personalitate.Filmarile urmeaza sa inceapa in urmatoarele luni.

 

 

Filmul "Ultimele zile ale lui Hitler", care spune povestea ultimelor zile din viata lui Hitler, intr-un buncar din Berlin, a obtinut incasari de 92 de milioane de dolari si aprecierea criticilor de specialitate. In acest film joaca si actrita de origine romana Alexandra Maria Lara. Bruno Ganz, a carui cariera a debutat in anii '70 si care a colaborat cu o serie de regizori germani de marca, precum Werner Herzog, Volker Schloendorff si Wim Wenders, s-a remarcat in filmele "Prietenul american/ Der Amerikanische Freund" (1977), in care a jucat alaturi de Dennis Hopper, "Nosferatu, fantoma noptii/ Nosferatu: Phantom der Nacht" (1979), "Circle of Deceit", "Cerul Deasupra Berlinului/ Der Himmel über Berlin" (1987) si in continuarea acestei pelicule, "In weiter Ferne, so nah!" (1993).


Ulterior, actorul elvetian a fost distribuit in comedia italiana "Paine si lalele/ Pane e tulipani" (2000), regizata de Silvio Soldini, in thrillerul "Candidatul altora/ The Manchurian Candidate" (2004), in drama "Gruparea Baader Meinhof/ Der Baader Meinhof Komplex" (2008), de Uli Edel, si in "Cititorul/ The Reader" (2008), de Stephen Daldry.

 

Rolul sau memorabil din filmul "Ultimele zile ale lui Hitler/ Der Untergang", regizat de Oliver Hirschbiegel in 2004, in care l-a interpretat pe Adolf Hitler, si o adevarata explozie de parodii inspirate din acest lungmetraj, care au facut furori pe internet, i-au adus celebritatea pe plan international.

 


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies