Chloe Moretz reface una dintre cele mai sangeroase scene din istoria filmului. Prima imagine din remake-ul unui horror clasic - Carrie
9524
0
23 august 2012 12:22
Carrie, cea mai recenta ecranizare a celebrului roman horror a lui Stephen King cu Chloë Grace Moretz si Julianne Moore in rolurile principale a fost atractia centrala la New York Comic-Con, o conventie anuala dedicata filmelor. Producatorii au lansat primul trailer iar actorii au oferit detalii despre unul dintre cele mai asteptate filme horror din 2013.
Julianne Moore (51 de ani) si Chloe Moretz ( 15 ani) s-au intalnit ieri la New York cu fanii si presa pentru a oferi detalii despre remake-ul de la Carrie ce se va lansa pe 15 martie 2013. De regia remake-ului s-a ocupat o femeie, Kimberly Pierce, cea care a regizat si multi-premiatul si nominalizatul Boys Don't Cry (1999). "Cred ca am folosit 1000 de galoane ( peste 3.700 de litri) de sange fals" a glumit aceasta cu cinefilii prezenti la eveniment facand aluzie la o scena celebra in care adolescenta Carrie primeste o baie cu sange de porc.
Carrie este o adolescenta timida, tinuta din scurt de o mama exagerat de credincioasa, care este tinta batjocorii colegilor de clasa. In timpul balului de absolvire acestia merg prea departe cu o gluma, iar in Carrie se trezesc niste puteri telekinetice care dezlantuie haosul.
Tanara si talentata Chloe Moretz care lucreaza la 9 filme ce se vor lansa intre 2013-2015 a declarat ca a fost coplesita de rolul lui Carrie: "Nu cred ca am mai fost atat de absorbita de un rol. Am avut foarte mult de munca". Actrita a declarat ca a avut o relatie stransa cu Julianne Moore care joaca rolul mamei lui Carrie in film.
Povestea lui Steven King e captivanta iar regia lui Brian de Palma in filmul original din 1976 e impecabila asa ca noul Carrie va fi analizat la sange. Romanul a fost ecranizat, de doua ori chiar: prima data in 1976 cu Sissy Spacek in rolul principal, iar a doua oara in 2002, in regia lui David Carson, cu Angela Bettis interpretand-o pe Carrie.
"Scenariul actual difera mult de cel din 1976. Este mai apropiat de carte. Noul film este in stilul <<Black Swan>>, se joaca cu mintea ta.Vezi anumite lucruri si nu stii daca s-au intamplat sau nu" a dezvaluit Chloe Moretz.
Se pare ca povestea din noul film Carrie a fost adaptata zilelor noastre astfel incat malefica Chris Hargesen jucata de Portia Doubleday se va folosi de retelele sociale pentru a o teroriza pe Carrie. Mai mult si puterile de distrugere ale lui Carrie vor fi amplificate. Un trailer oficial va fi lansat online in urmatoarele saptamani.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.