Charlie Chaplin, celebrat la Pro Cinema

In America anilor ’20-’30, in fata fiecarui cinematograf se afla «vagabondul» din carton, in marime naturala, pe care scria “Astazi sunt aici”. Cu pantalonii largi, o haina prea stramta, pantofi mult prea mari, un baston de bambus si o palarie ponosita de gentleman, “vagabondul” lui Chaplin era o promisiune a bucuriei, a acelor momente rare, in care arta ofera ceea ce viata nu poate. 80 de ani mai tarziu, Chaplin este inca “aici”, la Pro Cinema. Un artist complet, producator, regizor, scenarist, muzician, actor, Chaplin a fost votat intr-un sondaj din 1995 «cel mai mare actor din istoria filmului», iar alti oameni de film, contemporani cu el si nu numai, spuneau despre Chaplin ca este «doar cel mai mare artist care a trait si va trai vreodata».

“Vagabondul”, personajul cu care Chaplin s-a identificat, s-a nascut dintr-o joaca, in timp ce actorul proba diverse costume pentru un film. “Voiam ca fiecare piesa din costum sa intre in contradictie cu celelalte: pantaloni largi, frac stramt, o palarie prea mica si pantofi prea mari”, marturiseste Chaplin in autobiografia sa. Pentru o mai mare expresivitate, Chaplin si-a pus si o mustata scurta si personajul era complet. Chaplin mai scrie in memoriile sale: “Din momentul in care aveam hainele pe mine, personajul a prins viata. Am inceput sa-l cunosc si pana am ajuns la platou, se nascuse…”.

Un personaj fara radacini, dar cu multa dragoste de oferit, “Vagabondul” se ataseaza in “Viata de caine” de un catel care il scoate din incurcaturi si cu care imparte si bine, si rau. “Piciul”, povestea unui tata din intamplare, a fost apreciat de criticii vremii ca “un film cu un zambet sI poate, cu o lacrima”. Poate ca emotiile adanci pe care filmul le starneste se datoreaza si faptului ca inainte de inceperea filmarilor, Chaplin isi pierduse primul copil. Dupa ce filmarile s-au incheiat, prima sotie a lui Chaplin, Mildred Harris, a incercat sa puna mana pe pelicula an procesul de divort. Chaplin si asociatii lui au reusit sa scoata pelicula din casa ascunsa in cutii de cafea, iar in toiul noptii au dus-o intr-o camera de hotel unde au si montat-o.

“Luminile orasului” a fost un succes, atat artistic, cat si financiar si a ramas pana la sfarsit preferatul lui Chaplin. “Doar ultima scena… Acolo nu joc… Stau in afara corpului meu si privesc… E o scena minunata si asta pentru ca e atat de simpla…”, spune Chaplin in memoriile sale.

Pentru “Luminile rampei”, in care a jucat alaturi de Buster Keaton, Chaplin a primit in 1972 un premiu onorific al Academiei Americane de Film, pentru “aportul nemasurabil adus cinematografiei si pentru ca a facut din film arta secolului XX”. La ceremonie artistul a primit cele mai lungi ovatii din istoria Academiei, timp de 5 minute. Cel mai cunoscut film al sau, “Dictatorul” a fost si cel ales pentru a face trecerea de la filmul mut, la cel vorbit. La vremea respectiva a fost vazut ca un act de curaj, pentru satira la adresa nazistilor.

Cavaler al Imperiului Britanic din 1975, cu o capacitate coplesitoare de a iubi frumosul in toate formele sale si cu talentul de a starni si zambete si lacrimi in acelasI timp, Charlie Chaplin ramane un simbol al filmului. Si pentru ca lumea e prea mica pentru geniul lui Chaplin, astazi o planeta ii poarta numele. Descoperita de o savanta din Rusia la patru ani de la moartea artistului, in 1981, planeta “3623 Chaplin” a fost numita astfel in onoarea artistului pentru care expresivitatea depasea granitele cuvintelor.