“Actrita cu ochii mov”, asa cum era cunoscuta Elizabeth Taylor, a influentat, de la mii de kilometri, si cariera artistica a actorilor de la noi.
Mai tineri sau mai maturi, toti isi aduc aminte cu drag de actrita care le-a fascinat copilaria sau adolescenta. Pentru unii, Eilzabeth Taylor a fost un model de urmat in cariera cinematografica, pentru altii imaginea ei va ramane mereu alaturata unor roluri memorabile precum cel din “Cleopatra” sau “Pisica pe acoperisul fierbinte”.
Maia Morgenstern
“Am urmarit, adolescenta fiind, multe dintre filmele ei, am fost impresionata. A avut o cariera fascinanta si, evident, m-a fascinat personalitatea ei. Rolul care m-a impresionat cel mai mult a fost cel din “Pisica pe acoperisul fierbinte”, unde alaturi de Paul Newman este senzationala. Disparitia ei este o mare pierdere pentru cinematografie”
Victor Rebengiuc
“Elizabeth Taylor a fost o actrita frumoasa. Nu i-am urmarit cariera, am vazut doar “Cleopatra”, un film care mi-a placut, foarte bine realizat pentru aceea vreme”
Virgil Ogasanu
”A fost si va ramane o mare actrita, a fost altceva, avea o mare personalitate pe ecran, impresiona cand aparea. Elizabeth Taylor avea o usurinta de a juca si forta de a nu se repeta in rolurile pe care le-a facut. Poate doar la Robert de Niro am mai vazut asa ceva. Mi-a fost exemplu si am cautat si eu sa fur cate ceva de la ea si sa nu ma repet in rolurile pe care le-am jucat de-a lungul anilor. Regret aceasta pierdere, dar sunt convins ca generatiile care urmeaza si-o vor adduce aminte”
Florina Cercel
’’Liz Taylor a fost un model pentru actritele lumii, o fantastica interpreta de film, o creatie desavarsita in “Cleopatra” si o extraodinara Martha in 'Cui ii e frica de Virginia Wolf', invidiata de toate marile actrite pentru casatoria cu Richard Burton. Cred ca primul film pe care l-am vazut a fost “Cleopatra”, mi-am tinut respiratia tot filmul, m-a impresionat.”