Cinefilii asteapta cu sufletul la gura lansarea celui mai nou proiect cinematografic al fratilor Coen, laureati cu patru premii Oscar. Comedia-musical “Ave Cezar” poarta publicul prin culisele unui mare studio de la Hollywood in anii '50.
Pelicula cu George Clooney in distributie are premiera mondiala in cinci februarie. In cinematografele de la noi din tara va ajunge doua saptamani mai tarziu, in 19 februarie.
"Ave, Cezar! este una dintre cele mai valoroase pelicule, cu unul dintre cei mai cunoscuti actori din lume: Baird Whitlock. Am putea sa deslusim adevarul daca am avea... daca am avea... credinta, credinta! Stop." spune cu patos unul dintre personajele peliculei.
In satira despre apusul epocii de aur la Hollywood, George Clooney il interpreteaza pe megastarul Baird Whitlock, care a primit rolul lui Cezar. Clooney a glumit pe seama pregatirilor pentru filmari... "A fost chiar amuzant. M-au dus la cursuri ca sa invat sa manuiesc carul de razboi. Am mers cinci minute si mi-am dat seama ca e cel mai usor lucru pe care l-am invatat vreodata." a spus George Clooney.
Cand actorul principal este rapit, in actiune intra Eddie Manix, interpretat de Josh Brolin. Manix este cel care gaseste rezolvarea tuturor problemelor in care sunt implicate vedetele studioului. De aceasta data, trebuie sa stranga 100 de mii de dolari, suma ceruta de rapitori si sa elibereze starul fara ca presa de scandal sa prinda de veste.
Channing Tatum joaca rolul unui tanar actor cu simpatii sovietice. Partitura i-a oferit ocazia sa isi dezvaluie inca o data talentul de dansator.
"Cat au durat repetitiile?” il intreaba reporterul pe Channing Tatum. “Trei luni, trei luni si jumatate. Trei luni pentru sase minute de dans." raspunde actorul.
Pelicula in care joaca si Ralph Fiennes, Tilda Swinton, sau Scarlett Johansson va deschide Festivalul de film de la Berlin, care incepe in 11 februarie.