Dupa 3 ani de asteptare, iata ca s-a lansat si mult asteptatul trailer pentru productia Serena, regizat de Susanne Bier. Filmul ii reuneste pe Jennifer Lawrence si Bradley Cooper, dar surpriza frumoasa este aparitia Anei Ularu, ce are un rol consistent.
In primul trailer pentru Serena, o vedem pe Ana Ularu in rolul sotiei lui Bradley Cooper si pe Jennifer Lawrence in rolul femeii de care Cooper se indragosteste. Acesta este al doilea film in care cei doi joaca impreuna, dupa Silver Linings Playbook, ce i-a adus Oscarul pentru cea mai buna actrita lui Jennifer Lawrence si o nominalizare la Oscar lui Bradley Cooper.
"Serena" spune povestea lui George Pemberton (Bradley Cooper) si a sotiei sale, Serena Pemberton (Jennifer Lawrence), ce calatoresc din Boston in muntii din Carolina de Nord, unde intemeiaza un imperiu al cherestelei, in anul 1929. Serena se dovedeste rapid a fi egala oricarui barbat: supravegheaza echipele de lucru, vaneaza serpi cu clopotei si chiar salveaza viata unui om in salbaticie. Impreuna, cei doi isi guverneaza domeniul precum un rege si o regina, ucigand sau supunand pe oricine se pune in calea ambitiilor lor. Dar, atunci cand Serena afla ca nu poate avea un copil, pleaca sa o ucida pe Rachel Hermann (Ana Ularu), iubita si mama copilului lui George inainte ca el sa se casatoreasca. Si, cand incepe sa suspecteze ca George isi protejeaza familia nelegitima, mariajul intens si pasional al Pemberton-ilor se fisureaza, pe masura ce povestea avanseaza.
"Filmarile au fost acum doi ani, in aceeasi perioada in care eu filmam la Praga filmul Ancai Damian «O vara foarte instabila». Au fost foarte placute (filmarile, n.r.). Au fost aproape trei luni in care am locuit acolo. Ei doi (Jennifer Lawrence si Bradley Cooper, n.r.) sunt niste parteneri absolut extraordinari, in special Bradley Cooper, cu care am avut mai mult de jucat, fiind in film mama copilului lui. Pe Susanne Bier o adoram ca regizoare de dinainte, iar eu cand am dat proba nu stiam cu cine urmeaza sa joc, stiam ca dau o proba la ea, ceea ce a fost foarte flatant. A fost o intamplare foarte placuta, pentru ca erau mai multe situatii care m-ar fi impiedicat sa joc, printre altele, programarile unui film pe care il aveam de dinainte, dar pana la urma am ajuns sa joc", a povestit, in luna aprilie, pentru Mediafax Ana Ularu.
"Serena" se lanseaza in Romania pe 24 octombrie 2014.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.