Diane Kruger, Gerard Butler, Alec Baldwin, Milla Jovovich si Antonio Banderas au strans peste 11 milioane de dolari la gala amfAR unde a participat si modelul roman Madalina Ghenea.
Starurile prezente la editia din acest an a galei amfAR, fundatia americana contra SIDA infiintata de actrita Elizabeth Taylor, au contribuit la strangerea in scopuri caritabile a unei sume record de 11 milioane de dolari.
Producatorul de film Harvey Weinstein si Karl Lagerfeld au obtinut impreuna peste 1 milion de dolari cu programul lor intitulat Cinema Against AIDS, prezentat in cadrul acestui dineu de caritate ce a avut loc joi seara la Hotel du Cap din Antibes. Programul a oferit sansa celor prezenti de a licita pentru a obtine un rol intr-un scurtmetraj regizat de Lagerfeld si produs de Weinstein, scrie variety.com.
Pe langa Karl Lagerfeld si Harvey Weinstein, printre starurile prezente la eveniment s-au mai aflat Alec Baldwin, Janet Jackson, Kylie Minogue, Milla Jovovich, Carine Roitfeld, Michel Hazanavicius si Berenice Bejo.
Gala amfAR este organizata in mod traditional in timpul Festivalului de Film de la Cannes.Gala din acest an a inclus si o prezentare de moda, desfasurata sub patronajul lui Carine Roitfeld, fost editor-sef al revistei Vogue Paris. Toate cele 12 rochii prezentate au fost achizitionate ca un lot unic si s-au vandut cu 300.000 de euro.
Un tablou de Damien Hirst a fost achizitionat cu 700.000 de euro si un portret al actritei Marilyn Monroe realizat de Andy Warhol si-a gasit cumparator pentru 600.000 de euro.
Un set de 18 fotografii realizate de Terry O'Neill, reprezentand portrete ale unor staruri, s-a vandut cu 180.000 de euro. Una dintre fotografii, care o infatiseaza pe actrita Faye Dunaway, in dimineata zilei de dupa gala Oscar unde a fost premiata pentru rolul ei din filmul "Network", a fost cumparata cu 70.000 de euro.
Un meci privat de tenis cu sarbul Novak Djokovic s-a vandut cu 90.000 de euro, iar un ceas Calibre de Cartier si o sedinta de masaj cu Heidi Klum au fost achizitionate cu 65.000 de euro.
amFAR este o fundatie americana care lupta impotriva SIDA. Infiintata in 1985 de actrita Elizabeth Taylor, amFAR a reusit sa stranga de atunci peste 240 de milioane de dolari, care au fost investiti in 2.000 de programe de cercetare dezvoltate in intreaga lume.
Sursa foto: Getty
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.