Trailer pentru Django Unchained cu Leonardo DiCaprio. Filmul lui Tarantino pe care il astepti de 5 ani
14667
0
7 iunie 2012 09:57
Quentin Tarantino promite sa isi rasfete fanii cu inca un film inedit, westernul Django Unchained, care ii aduce fata in fata pe Jamie Foxx, Christoph Waltz si Leonardo DiCaprio.
Tarantino e mandru de statutul sau de regizor trasnit, dar tocmai acest lucru il face atat de iubit de cinefili si fani din intreaga lume. Curajul nebun pe care l-a promovat prin toate filmele sale l-a plasat in randul celor mai apreciati regizori din lume, iar Tarantino stie de fiecare data cum sa surprinda pe toata lumea.
Trailerul pentru Django Unchained s-a ridicat la nivelul asteptarilor, regizorul reusind in 2 minute sa ofere multe detalii inedite despre cel mai recent film al sau. Desi fanii mai au de asteptat pana in decembrie pentru a vedea filmul, trailerul le-a oferit suficiente motive pentru care sa isi doreasca la nebunie sa vina Craciunul.
Scris si regizat de Tarantino, Django Unchained il aduce pe Christoph Waltz in rolul lui Dr. King Schultz, un medic dentist de origine germana, devenit vanator de recompense in America sclavagista si care il va elibera pe sclavul Django (Jamie Foxx) pentru a-i captura pe criminalii frati Brittle. Schultz ii promite acestuia libertate si ajutor pentru a-si salva sotia aflata in posesia unui nemilos stapan de sclavi pe nume Calvin Candie (Leonardo DiCaprio) daca impreuna ii prind pe cei mai cautati criminali din Sud.
Calvin este stapanul conacului Candyland, un tinut demn de dispret aflat pe o plantatie din Mississippi unde sclavii de sex feminin sunt tratati ca obiect sexual si barbatii sunt fortati sa lupte intre ei. Calvin Candie este cel mai mare cosmar al sclavilor, iar Django trebuie sa recurga la metode neortodoxe ducand tratative cu mana dreapta a proprietarului Stephen (Samuel L. Jackson) pentru a-l neutraliza pe Calvin si pentru a-si recupera sotia captiva - Broomhilda (Kerry Washington) Filmul are o distributie impecabila formata din Jamie Foxx, Christoph Waltz, Leonardo DiCaprio Samuel L. Jackson, Kerry Washington si Don Johnson.
Cei de la Entertainment Weekly au ales cele mai ciudate 10 momente din trailer
Django versus Django
"Cum te cheama" il intreaba un strain pe Jamie Foxx. "Django. D-ul nu se aude" este replica de dur a lui Foxx, insa nu aflam cine este barbatul misterios. Cei care sunt pasionati de westernuri isi vor da seama ca este vorba de Franco Nero, celebrul actor italian, care l-a jucat pe Django in filmul original din 1966. Tarantino a spus intotdeauna ca este un fan al regizorului Sergio Bertolucci, un guru al westernurilor spaghetti.
Fereste-te de dentist
Christoph Waltz isi mai pune in cv un rol inedit, cel al lui Dr. King Schultz, un medic dentist de origine germana, devenit vanator de recompense. Acesta are deasupra carutei sale un dinte gigant. Mai incolo descoperim ca pe partea laterala a carutei scrie "uimitorul doctor dentist chirurg nedureros King Schultz". Cu o astfel de prezentare, pana si pacientii cei mai rai se lasa induplecati de un asa medic. Personajul lui Waltz este prezentat atent prin simboluri si metafore, si cu siguranta povestea sa va fi extrem de importanta pentru intregul film.
Django si cicatricele
In prima secventa din trailer Django apare cu spatele gol, plin de cicatrici obtinute din lupta si bataile cu bice. Django trebuie sa fi scos din minti pe cineva, care s-a razbunat crunt pe el, insa este gata sa se lupte din nou pentru libertate.
D-ul nu se aude ("The D is silent")
Dupa acel "Buongiorno" stalcit al lui Brad Pitt din Inglorious Basterds, o noua replica pare sa devina populara printre fanii filmelor tarantiniene. Trailerul se incheie cu replica "The D is silent/D-ul nu se aude", pe care Jamie Foxx i-o spune strainului in bar, atunci cand il intreaba care este numele sau. Fanii si-au adus aminte de atitudinea dura a lui Samuel L. Jackson, "the bad motherfucker".
O lupta sau o partida de sex?
In filmele lui Tarantino nu stii niciodata la ce sa te astepti, iar ciudateniile sunt la ele acasa. Una dintre secvente il infatiseaza pe DiCaprio pe o canapea in fata semineului, dar apare si cel putin o persoana de culoare, dezbracata de la brau in sus, care sta intr-o pozitie ciudata. Probabil ca Tarantino a intentionat sa ofere o imagine care sa intareasca sadismul rolului lui DiCaprio. Acesta iti da fiori in putinele secvente din trailer in care apare. Intr-un interviu acordat de Jamie Foxx pentru Entertainment Weekly, acesta a spus despre personajul lui DiCaprio, Calvin Candie, ca are o placere sadica de a urmari o bataie pe viata si pe moarte intre sclavii de culoare.
Sangele improscat pe florile albe ale unei plantatii de bumbac
Tarantino este in maestru absolut cand vine vorba de sange si violenta. Si culmea, in trailerul pentru Django Unchained, pare ca regizorul pune accentul mai mult pe culorile vii, puternice si nu pe constrastul dintre alb si negru. Cand Django ucide un barbat alb aflat pe un cal, sangele tasneste si sa imprastie pe florile albe ale unei plantatii de bumbac, o imagine violenta, dar realizata artistic, cum numai Tarantino stie sa faca.
Dorinta de razbunare a lui Django este perfect exemplificata de o replica geniala, pe care acesta i-a da lui Waltz: "Ucizi albi si esti platit pentru asta? Cum sa nu iti placa asa ceva?
Domnilor, mi-ati trezit curiozitatea, acum aveti parte de atentia mea
Serios, cum reuseste un tip din Sudul Americii sa gaseasca o nuca de cocos, la mijlocul secolului XVIII. Candie se respecta si bea un cocktail tacticos cu paiul, direct dintr-o nuca de cocos. Impunator si periculos, DiCaprio spune cu o satisfactie sadica "Domnilor, mi-ati trezit curiozitatea, acum aveti parte de atentia mea".
Don Johnson sau Colonelul Sanders?
Daca va intrebati unde este Don Johnson, el apare in trailer, dar este atat de schimbat incat seamana mai mult cu colonelul Sanders, de pe panourile KFC. Johnson joaca rolul unui proprietar de plantatii, Spencer Gordon Bennet, care este renumit pentru faptul ca isi vinde sclavele de culoare pe post de prostituate.
Imi place cum mori, baiete.
Django ajunge sa ucida oameni albi, cel putin asta este una dintre scene din trailer. Glontul trece print-o hartie lipita de pieptul victimei. "Imi place cum mori baiete", este replica cruda a lui Django, in timp ce victima cade din picioare, iar in spatele ei se vede o femeie de culoare debracata si legata de copac. Glontul trece print-o pagina de Biblie, iar fanii spera ca pe acea pagina sa existe citatul din Vechiul Testament: "Femeile si barbatii sclavi trebuie sa provina din natiunile din apropiere".
Zambetul malefic al lui Leonardo DiCaprio
Tarantino a lasat ce-i mai bun pentru final. Scena cu care se incheie trailerul este dementiala si prezice latura malefica a personajului jucat de DiCaprio. Vorbind printre dinti si cu un zambet dubios, DiCaprio pare sa fie cel care va fura toata atentia.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.