Fata cuminte din noul val al cinematografiei are un iubit cu trei ani mai tânăr ca ea.
Emma Watson (32 de ani) a fost mereu o pesoană discretă în privința vieții sale personale, poate și pentru că expunerea sa mediatică a fost atât de intensă și atât de timpurie, datorată rolului său epic din franciza
„Harry Pottter“. De altfel, impactul personajul ei, Hermione Granger, din celebra serie fantastică a fost atât de mare, încât și acum se face referire la el, în ciuda
atâtor pelicule realizate ulterior. Acesta a fost și motivul pentru care inclusiv viața sa amoroasă a avut de suferit.
Dar iată că, de-o vreme încoace, norocul pare să-i surâdă. Chiar zilele acestea, a fost văzută în vacanța din Italia fiind însoțită de un nou iubit –
Brandon Green fiul magnatului britanic
Sir Philip Green, despre care presa a prins de veste încă din toamna anului trecut, când coborau dintr-un elicopter în Battersea, Londra.

Acum, în euforia plimbărilor prin Veneția, Emma Watson a părut să nu mai vrea să-și ascundă iubitul, așa că nu s-a mai ferit să fie văzută ținându-se de mână cu el.
Mai tânăr decât ea cu vreo trei ani, Brandon Green (29 de ani) n-a fost deloc intimidat de celebritatea actriței, ba chiar a curtat-o insistent, potrivit unor surse ale „Daily Mail“. E și de înțeles, doar tatăl său are o mare influență în industria modei, Sir Philip Green fiind, până în 2020, președinte al imperiului textil Arcadia Group, care a înglobat mărci precum Topshop, BHS și Dorothy Perkins. Din păcate, din acel an, compania a intrat în declin.

Nici Emma Watson nu e de ici, de colo. De-a lungul carierei sale, a reușit să adune o avere de 90 de milioane de dolari.
FOTO: Profimedia