Eu pot, eu sunt magician: cum arata Magicianul dupa 10 de ani de la fenomenul Abracadabra. Citeste un interviu emotionant cu actorul Marian Ralea

Marian Ralea este un om vesel. Chiar si dupa 12 ani de la incetarea productiei emisiunii Abracadabra, actorul de 54 de ani pastreaza imaginea magicianului, cel care a reusit sa rupa atatea zambete de pe fetele copiilor de pretutindeni.
 

Jovial, dornic sa ne impartaseasca o parte din secretele fenomenului care nu a fost uitat nici acum, Marian Ralea ne-a vorbit mai bine de o jumatate de ora despre ce a insemnat "Magicianul" in cariera unui mare artist. Asezati pe o bancuta in parc, langa un parc de copii, inconjurati de multe rasete si veselie, la fel cum se intampla la filmarile emisiunii, actorul ne-a povestit o parte din intamplarile si lucrurile mai putin cunoscute din spatele unui adevarat succes.
 

- Cum ati ajuns sa-l interpretati pe "Magicianul"?
- Nu a fost ideea mea. O foarte buna prietena, Ruxandra Ion, m-a intrebat daca nu mi-ar placea sa realizam un proiect dedicat copiilor, o emisiune cu cantece si cu povesti, un fel de abracadabra, cu un magician. Am filmat prima emisiune, a fost destul de bine, costumele ni le-am adus de acasa, ne-am imaginat noi cum ar trebui sa fie si apoi ne-a venit ideea ca ar trebui sa cream un magician al povestilor.
 

Am luat o parte din copii cu care realizasem piesa "Tinerete fara batranete" si i-am pus sa cante. Nu stiau decat cantece patriotice. Atunci a fost momentul in care mi-am dat seama ca trebuie sa le redam celor mici copilaria. Dupa prima filmare nu am mai putut renunta, chiar daca la inceput mi-am zis ca fac una-doua emisiuni si apoi ma opresc. Eu deja eram la teatru, interpretam diferite roluri, iar asta mi s-a parut asa, o joaca. Mi s-a spus ca nu o sa mai pot scapa si uite ca asa a fost.

- Credeti ca aceasta emisiune a fost un concept inspirat, mai ales dupa perioada comunista si toate interdictiile sale?  
- Da, cu siguranta ca a fost o idee foarte buna. A fost o joaca inteligenta in care i-am invatat pe copii sa desprinda tainele povestilor, sa cunoasca noi personaje si sa se dezvolte. Cum toti aveam nevoie de povesti, ideea a prins foarte bine si s-a dovedit si utila.

- Cum au fost primele filmari? Va mai aduceti aminte de experientele de inceput ale "Magicianului"?
- A fost destul de simplu, deoarece aveam program de filmare in functie de programul de la scoala al celor mici. De obicei faceam asta in week-end-uri si in timpul vacantelor, aveam un director de imagine cu o singura camera si un director de sunet care mergea cu aparatele dupa noi, o echipa restransa de adulti si in rest, copii. Nu era vorba de efort, ci de marea bucurie pe care o simteam atunci cand filmam si de emotiile pe care le aveam cand redescopeream si noi povestile copilariei.
 

Eram intr-o graba permanenta, pentru ca nu ne permiteam sa ratam vreun filmulet timp de doua-trei zile. In vacante, munceam pana tarziu, iar seara dupa 9-10, copiii mai adormeau. Fie ii filmam asa, pentru ca dormeau ca niste ingerasi, fie opream tot. Au fost perioade intens traite de toata lumea, nu puteam sa riscam, pentru ca deja eram cunoscuti, participam la festivaluri si luam premii.

- "Magicianul" a fost un adevarat fenoment. Cum ati perceput acest succes?
- A fost o adevarata nebunie. Copiii asteptau cu nerabdare emisiunea, refuzau sa mearga la biserica, apareau discutii pe tema asta. Auzeam rasete din blocuri. Noi nu ne-am dat seama ca incepusem sa punem bazele unui fenomen de care se vorbeste si astazi. Noi o consideram o emisiune pentru copii si atat. Toata lumea canta "Eu pot, eu sunt magician", era pe buzele tuturor. La un moment dat am ajuns sa avem 15 casete, mai multe decat orice alt artist consacrat.

"Nu a fost niciodata vorba de efort, ci de marea bucurie pe care o simteam atunci cand filmam"

- Va mai aduceti aminte de intamplari amuzante din timpul turneelor din tara?
Au fost tot felul de intamplari amuzante. Aveam o filmare in Constanta la care am plecat deja costumat in vrajitoare si pe drum, intr-o intersectie imensa, mi s-a oprit masina. M-am dat jos si am avut nevoie de putin timp ca sa-mi dau seama de ce ma claxoneaza si se opreste toata lumea. La un spectacol din Bistrita am descoperit ca nu mai avem sala disponibila asa ca am mers pe stadion. Deja ma gandeam ca o sa fie un dezastru si totusi am avut parte de o surpriza. Stadionul era plin, iar oamenii din peluza au inceput sa se reverse spre noi, simteam cum se darama gardurile de protectie.  

- Cum a fost sa lucrati alaturi de copii, sa fiti inconjurati de atatia pitici?
- A fost foarte simplu. Am vrut sa-i punem pe ei in valoare, iar noi am fost un fel de "prosti" ai lor. Ei ne-au ridicat la neprihanirea si la sinceritatea lor. Era o mare distractie, orice personaj negativ avea si partea lui pozitiva, iar copiii se simteau foarte bine pe platouri. Cand am trecut la PRO TV, lucrurile au devenit si mai profesioniste, cu noi se deschidea si se inchidea sezonul de la mare, deja am trecut la un alt nivel. Au fost multe momente in care nu puteam filma din cauza rasetelor, a fost o adevarata nebunie.

- Mai pastrati legatura cu acei copii? In ce sens s-au indreptat carierelor lor?
- Da, inca vorbim la telefon, ne intalnim. Dana Rogoz a ajuns o actrita celebra, cunoscuta publicului larg. Si ceilalti tot in acest domeniu au ramas, sunt regizori, scenaristi, producatori. Unii dintre ei sunt parinti deja.

- Aveti vreun regret legat de cei 10 ani petrecuti in pielea "Magicianului"? Va deranjeaza in vreun fel faptul ca lumea va mai confunda cu acest personaj?
- Nu, in nici un caz. Eu jucam deja in piese de teatru si in filme, deci nu a fost o problema. Cele doua parti ale mele au fost foarte bine delimitate, iar lumea venea si vine la spectacolele mele pentru a-l descoperi pe actorul Marian Ralea. Libertatea pe care mi-a dat-o "Magicianul" am reusit sa o aduc si pe scena. Am furat din sinceritatea celor mici si din ritmul lor extraordinar de munca. Mi-a prins foarte bine aceasta experienta.

- Va mai opreste lumea pe strada, va cer autografe?
- Da, da, da. Mamei mele ii spuneau Tanti Magi. Ma striga lumea pe strada, ma opresc mame cu copii pe strada si le spun ca eu sunt "Magicianul" fara sa-si dea seama ca micutii nu au de unde sa ma stie. E frumos sa vad ca exista oameni care isi aduc aminte de ceea ce am facut si ma bucur ca emisiunea a reprezentat atat de mult. N-am crezut niciodata ca acest proiect va rezista atat si va avea un asemenea succes.

"Am furat din sinceritatea celor mici si din ritmul lor extraordinar de munca"

(foto: Teodora Maftei)
Romania, filmele si criticile
Marian Ralea vorbeste cu admiratie despre succesele obtinute de tinerii actori si regizori, marturisind ca cinematografia din tara se afla intr-o panta ascendenta, in ciuda reticientei cu care sunt privite productiile de catre publicul roman, public pe care il considera "incontrolabil si greu de educat".

- Cum vi se pare ca a evoluat cinematografia romaneasca in ultimii 10-15 ani?
- Cu siguranta s-a reinventat, si-a creat un stil propriu, al exprimarii vietii asa cum e. Lumea spune ca e un stil minimalist, e prea putin spus. Am lucrat cu regizorii tineri, sunt exceptionali. Eu spun ca pentru aceasta perioada e foarte bine ce se intampla. S-au obtinut niste premii importante, s-au realizat filme care au fost vazute de lumea intreaga. Avem doua actrite care au castigat premiile de la Cannes, ar trebui sa le purtam pe brate, prin toata tara.

- Despre publicul roman si reticienta lui fata de filmele noastre ce ne puteti spune?
- Publicul roman e incontrolabil. O data ii place ceva, alta data ii place altceva. Nu stii ce-l multumeste, nu vrea sa intre in cinematografe. Nu prea ai ce sa-i faci, trebuie asteptat, iar atunci cand vor intra, vor intra.   

- Ce parere aveti despre noile productii 3D, despre multitudinea de efecte speciale utilizate in cinematografia internationala?
- Sunt pasionante, iti iau mintea si ochii, insa exista o singura problema. Nu cred ca vor castiga in fata imaginilor pe care le vezi cand deschizi fereastra. In plus, nu-ti pot oferi delicatetea, agilitatea oricarui film clasic. Oricat de 3D ar fi, nu sunt capabile sa transmita subtilitatea si emotia productiilor lui Fellini, de exemplu.

- Chiar asa, ce filme si actori sa plac?
- Sunt multi. Putem vorbi de ani, de perioade. Ca si la teatru, mie imi place orice film, orice spectacol, pentru ca stiu cat de mari sunt efortul si bucuria. N-am voie sa nu-mi placa. Totusi exista niste perioade preferate: '65-'85, epoca Fellini, epoca Scorsese, filmele poloneze, cele rusesti.

- Timp liber mai aveti? Mergeti la cinematograf?
- Nu am si nici nu cred ca m-ar interesa. Merg la cinema, merg la teatru. Nu de cate ori mi-as dori, dar nu ma plang. Sunt implicat in numeroase proiecte, imi place ceea ce fac si imi este bine asa.