Luna iulie aduce in cinematografele din Romania doua dintre cele mai asteptate blockbustere, Hercules, cu Dwayne Johnson in rolul celebrului semi-zeu si Dawn of The Planet of The Apes, noul film din seria Planeta Maimutelor, pe care criticii deja l-au numit unul dintre cele mai bune filme ale anului. In rest, iulie este presarat cu comedii romantice si filme de vara. Iata care sunt premierele lunii iulie in cinema in Romania.
Third Person
Regie: Paul Haggis
Distributie: Liam Neeson, Mila Kunis, OIivia Wilde
Data: 4 iulie
Third Person/Dragoste la persoana a treia spune trei povesti despre iubire, pasiune, incredere si tradare in trei cupluri care par sa nu aiba nimic in comun, ci doar legaturi pur tangentiale. Dar intr-o relatie exista mereu un al treilea, poate nu din punct de vedere romantic, poate nici nu ne dam seama uneori de existenta acestuia, dar exista in mod cert. Mai mult decat o colectie de povesti de dragoste, Dragoste la persoana a treia e un puzzle in care adevarul e abia intrezarit, indiciile de-abia sesizate cu coltul ochiului, si nimic nu e cu adevarat ceea ce pare la prima vedere. Din distributie fac parte Liam Neeson, Olivia Wilde, Mila Kunis.
Think Like A Man Too
Regie: Tim Story
Distributie: Kevin Hart, Gabrielle Union
Data: 4 iulie
Continuare a hitului comic din 2012, Think Like a Man Too ni-i arata pe eroi gata sa se destrabaleze in Las Vegas. Zeke, Dominic si Cedric sunt invitati la o petrecere a burlacilor de pomina, dar in calea distractiei se vor afla chiar iubitele lor Candace, Kristen si Lauren, hotarate sa le arate ca petrecerea burlacitilor este inca si mai strasnica. Ce echipa va organiza cel mai tare dezmat din Las Vegas?
Begin Again
Regie: John Carney
Distributie: Mark Ruffalo, Keira Knightley
Data: 11 iulie
John Carney, celebru pentru muzicalul independent Once, revine cu o poveste plina de optimism. Poate ca Dan si Greta nu se simt cei mai norocosi oameni de planeta, el tocmai fiind concediat de la o casa de discuri, iar ea parasita de iubitul ei, star rock doritor sa se concentreze asupra carierei. Dar muzica aduce oamenii laolalta, iar emotia din vocea Gretei, care improvizeaza pe scena unui bar, il face pe Dan sa auda, parca pentru prima oara, cat de melodioasa poate fi vocea umana. Desi nimeni nu ii vrea pe scena muzicala, cei doi vin cu un plan nebunesc pentru a-si reinventa vietile.
Dawn of The Planet of The Apes
Regie: Matt Reeves.
Distributie: Gary Oldman, Jason Clarke, Andy Serkis
Data: 11 iulie
In urmatorul film, maimutele se revolta si se pregatesc sa cucereasca lumea. O armata de maimute inteligente, conduse de Caesar, se indreapta catre razboi impotriva oamenilor. Actiunea se va petrece la 15 ani dupa evenimentele din Rise of the Planet of the Apes. De aceasta data, omenirea va trebui sa infrunte cel mai mare pericol, dupa ce maimutele inteligente pun stapanirea pe planeta. Din distributie fac parte Gary Oldman, Jason Clarke, Andy Serkis si Keri Russell. Regia ii apartine lui Matt Reeves.
Cuban Fury
Regie: James Griffiths
Distributie: Rashida Jones,Nick Frost,Ian McShane
Data: 11 iulie
Echipa care a produs si comediile-cult Shaun of The Dead, Hot Fuzz, Scott Pilgrim, Paul, Attack The Block, The World’s End si Sightseers reuneste in Cubran Fury/Cucereste-o cu salsa unii din cei mai buni actori de comedie cu unii din cei mai buni dansatori de salsa intr-un cocktail cu o coloana sonora seducatoare, un strop de stralucire si un amestec egal de comedie si romantism.
Canibal
Regie: Manuel Martin Cuenca
Distributie: Antonio de la Torre, Olimpia Melinte
Data: 11 iulie
Cannibal prezinta povestea lui Carlos (Antonio de la Torre), un om singuratic, ciudat, iubit, insa, de toti locuitorii orasului Granada. Ceea ce putini oameni stiu despre el este ca nu se poate hrani decat cu femei fata de care nu se poate atasa emotional. Toate aceste lucruri se schimba in ziua in care o intalneste pe Nina, o femeie de origine romana, care isi cauta cu disperare sora geamana.
Sex Tape
Regie: Jake Kasdan
Distributie: Cameron Diaz, Jason Segel
Data: 18 iulie
In acest sequel la comedia Bad Teacher, Cameron Diaz si Jason Segel interpreteaza doi soti care intra in panica atunci cand descopera ca o inregistrare cu o torida partida de sex a lor nu mai este de gasit. Cei doi se arunca intr-o frenetica incercare de a descoperi ce s-a intamplat cu inregistrarea inainte ca aceasta sa cada in mainile cui nu trebuie.
Planes 2
Regie: Roberts Gannaway
Distributie:Ed Harris,Dane Cook,Julie Bowen
Data: 18 iulie
Cand marele campion la curse aeriene Dusty Crophopper afla ca motorul sau a suferit daune grave si ca nu va ma putea concura, lumea pare ca s-a sfarsit. Dar inimosul Dusty isi da seama curand ca nu are niciun rost sa dispere, pentru ca initiativa, curajul sau si exemplul pozitiv dat celor din jur pot in continuare schimba lumea! Impreuna cu o trupa de trasniti, eroul se arunca intr-o periculoasa lupta cu incendiile izbucnite in jurul regiunii unde a copilarit.
In Order of Disappearance
Regie:Hans Petter Moland
Distributie: Stellan Skarsgard,Bruno Ganz,Peter Andersson
Data: 18 iulie
Norvegia. Iarna. Introvertitul Nils (Stellan Skarsgard) munceste din greu la volanul autoplugului sau imens cu care deszapezeste continuu drumurile si trecatorile dintre munti, din zona inghetata in care locuieste.Tocmai a fost numit cetatean de onoare al orasului, cand afla ca fiul sau a murit de supradoza de heroina. Nils refuza sa creada versiunea oficiala si porneste in cautarea celor despre care se banuieste ca ar fi asasinii fiului sau. In scurt timp devine un fel de justitiar din umbra, un erou necunoscut a carui identitate nu o banuieste nimeni. O comedie neagra plina de imagini impresionante, peisaje hibernale superbe si o potretizare pana la cel mai mic detaliu a mentalitatilor interlopilor suedezi, norvegieni si chiar a mafiotilor sarbi, reprezentati de boss-ul sarb jucat de actorul Bruno Ganz (Downfall, Unknown).
Hercules
Regie:Brett Ratner
Distributie: Dwayne Johnson
Data: 25 iulie
Filmul urmareste povestea din romanul de benzi desenate Hercules: The Thracian Wars, creat de Steven Moore si Admira Wijaya. Regizorul Brett Ratner va avea la dispozitie un scenariu scris de Ryan Condal. Cand regele Traciei ii cere lui Hercule si tovarasilor lui sa-i antreneze armata pentru a deveni cat mai puternica, acesta nu poate rezista in fata ideii de sange si razboi. Insa luptele il determina sa constientizeze ca este departe de eroul care a fost candva. Povestea respecta cam tot ce stim despre indragitul semi-zeu: Hercule fiul puternicului Zeus, nu a avut parte decat de suferinta intreaga sa viata, simtind furia mamei sale vitrege Zeita Hera mai tot timpul, iar dupa cele douasprezece munci grele si pierderea familiei, semizeul obosit si scarbit de aceasta viata, intoarce spatele zeilor si isi gaseste consolare doar in lupte si provocari sangeroase.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.