La Festivalul de Film de la Sundance, considerat cel mai mare eveniment de acest gen din America, "ploua" cu filme bune. Pelicula Fruitvale a atras atentia cel mai mult si a fost numit la unison de catre toti cinefilii prezenti drept cel mai bun film de la Sundance 2013.
Fruitvale, inspirat din fapte reale, este povestea lui Oscar Grant, un tanar de 22 de ani, rezindent al zonei Bay Area, care este impuscat si ucis fara motiv de un politist in Ajunul Anului Nou, in 2009, la statia de metrou Fruitvale.
Filmul ii are in distributie pe Michael B. Jordan in rolul lui Grant, Octavia Spencer, castigatoarea premiului Oscar in 2011 pentru The Help, Melonie Diaz, Ahna O'Reilly, Kevin Durand si Chad Michael Murray.
Celebrul producator Harvey Weinsein a cumparat drepturile de distributie pentru Fruitvale, pentru suma de 2.5 milioane de dolari, fara sa vada filmul, scriu cei de la Hollywood Reporter.
Fruitvale a starnit un val de reactii pozitive, o parte dintre critici sustinand ca acesta e unul dintre cele mai puternice filme de la Sundance in acest an. "Fruitvale este absolut demential. Un film despre care nu s-a vorbit foarte mult reuseste sa creeze cel mai mare val de reactii pozitive. Povestea emotionanta este uneori manipulatoare, insa functioneaza. Acesta este cel mai bun film, dar si primul film de la Sundance care reuseste sa transmita o emotie. Am plans foarte tare spre final. Va promit, o sa auziti multe despre acest film" a scris Mike Ryan de la Huffington Post.
Fruitvale este debutul in regie al cineastului de 26 de ani, Ryan Coogler, care a semnat si scenariul. Ryan Coogler a absolvit USC's School of Cinematic Arts.