marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Gangster Squad: gangsteri geniali, film fara sclipire

Glamour, stil, impuscaturi, mafioti si o atmosfera fermecatoare a anilor '40: Elita Gangsterilor/Gangster Squad ii poarta pe spectatori intr-o lume in care politia trebuie sa devina egala cu mafia pentru a reconstrui o lume devenita corupta condusa de cel mai dur mafiot. Elita Gangsterilor te captiveaza in sala de cinema, insa nu reuseste sa se impuna ca o creatie memorabila, care sa iti ramana in minte multa vreme.

Gangster Squad: gangsteri geniali, film fara sclipire

articole relationate

 

Ryan Gosling, Josh Brolin, Sean Penn si Emma Stone sunt protagonistii dramei regizate de  Ruben Fleischer, care desi arata in stilul filmelor clasice cu gangsteri, nu are suficienta forta pentru a ramane in istorie.


Elita Gangsterilor aduce din atmosfera magica a sfarsitului Epocii de Aur din SUA, in 1949, cand in Los Angeles, cunsocut si ca Orasul Ingerilor, legea este facuta de temutul mafiot Mickey Cohen (intepretat de Sean Penn). Un grup de politisti, membrii ai departamentului de politie din Los Angeles, au sarcina secreta de a-l prinde pe Cohen, intr-o misiune in care ori pierd tot, ori castiga tot.


Cinefilii din intreaga lume au fost cuceriti de acest film inca de la lansarea trailerului si erau atat de entuziasmati incat isi doreau ca Gangster Squad sa devina la fel de iconic pentru genul noir al filmelor cu mafioti, asa cum o facea L.A. Confidential in 1997, capodopera regizorului Curtis Hanson, cu Kevin Spacey, Russell Crowe, Guy Pearce si Kim Basinger.


Din pacate, Elita Gangsterilor nu se ridica la nivelul asteptarilor, insa nici nu se face de rusine: are parte de interpretari solide, umor chiar in momente neasteptate si scene de actiune foarte bine realizate, insa nu are suficienta forta sau substanta care sa-l transforme intr-un film memorabil.

Ruben Fleischer pare sa nu fie hotarat in privinta directiei filmului sau si nu se poate decide daca vrea o drama complexa sau un film de actiune cu gangsteri care sa iti ia ochii cu decorurile epocii de aur si scenele spectaculoase. Scenariul sufera de niste gauri imense si momente in care actiune este complet neverosimila si incredibila.

Totusi, Gangster Squad  nu este un esec, ci face parte din acea categorie a placerilor nevinovate si devine un film pe care il iubesti, chiar daca stii ca nu e deloc perfect.

Cu siguranta, fara distributia de aur aleasa, pentru care multi regizori si-ar da o mana, acest film ar fi fost un esec. Ryan Gosling lumineaza ecranul atunci cand apare, Emma Stone te face sa te indragostesti pe loc de ea in rolul unei tinere aspirante, devenita iubita celui mai rau mafiot, Josh Brolin te cucereste in rolul politistului devotat, iar Sean Penn iti da fiori in rolul unui mafiot pentru care singurul Dumnezeu este el insusi, pe care il joaca impecabil.

Poate ca daca, dupa evenimentele din Colorado, cand au fost ucisi 50 de oameni intr-un cinematograf la vizionarea filmului The Dark Knight Rises, regizorul Ruben Fleischer nu alegea sa scoata cateva dintre cele mai bune scene ( a sters o secventa in care se trage in sala de cinematograf), Gangster Squad reusesea sa se mai ridice.

Tragand linie, Gangster Squad nu este un film memorabil, de care sa iti aduc aminte in 10 ani, dar nu este nici un film prost. Singurul lui pacat sunt asteparile foarte mari pe care le-a creat  pelicula lui Fleischer si la nivelul carora nu s-a ridicat. Altfel, Gangster Squad este un film de actiune dinamic, cu interpretari foarte bune si care timp de 2 ore te transpune intr-o lume atragatoare, dar pe care o uiti repede.

Verdict: 5.5/10


 


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies