marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

George Mihăiță și Nicu Mihoc la Oameni între Roluri: Ziceai că sunt ultimul actor

Pentru prima oară față-n față, într-un cadru relaxat, unde conversația decurge natural, George Mihăiță și Nicu Mihoc sunt protagoniștii celui mai nou episod din „Oameni între Roluri”. Doi titani ai actoriei românești, cunoscuți pentru personajele lor emblematice din serialele TĂTUȚU’ și GROAPA, stau la povești și dezvăluie detalii neștiute din spatele carierelor lor. Episodul poate fi urmărit acum pe canalele de YouTube PRO TV și VOYO.

George Mihăiță și Nicu Mihoc la Oameni între Roluri: Ziceai că sunt ultimul actor
Începând chiar de la primele lor experiențe în fața camerei de filmat, cei doi actori trec prin cele mai importante etape care le-au marcat parcursul profesional.

Întrebat cum a ajuns să joace în serialul GROAPA, Nicu Mihoc a recunoscut că: „Îmi luasem gândul de la film. Sunt un actor care lucrează în provincie mult, nu s-a întâmplat până acum, am zis: asta e, n-o să fac film. Teatru am făcut slavă Domnului! M-au sunat de la PRO, iar ceva din mine mi-a zis: băi, eu rolul ăsta trebuie să-l iau. Clar îl iau, pentru că Sandu Vlahu sunt eu, cel de zi cu zi, aproape”.


 
George Mihăiță, cel care îl interpretează pe nemilosul Bebe Măcelaru în serialul TĂTUȚU’, a vorbit despre cel mai dificil moment de la filmări, în care i-a fost teamă că nu va reuși: „Când am tras cu Anghel Damian episodul one-shot. Pentru cei care nu știu, la o filmare one-shot, nu se mai oprește camera, ea pleacă în secunda 1 și se mai oprește abia în minutul 58. Înainte cu o săptămână, l-am luat pe Anghel și i-am spus: eu nu pot să fac așa ceva. Iar tactica lui a fost extraordinară, mi-a zis: „Domnul Mihăiță, încercăm. Ne iese, bine, nu ne iese, vedem cum o împărțim”. Nu știam pe ce lume sunt, ziceai că sunt ultimul actor pe care l-ai văzut, la prima secvență. După am zis că dacă am reușit să fac asta, pot să fac orice mi se solicită”. 

 
Doi actori cu experiențe de viață uimitoare, așa cum nu au mai fost văzuți până acum, la „Oameni între Roluri” - seria de interviuri ce aduce împreună actori din producțiile VOYO Original și PRO TV, într-un cadru în care poveștile prind viață, iar dialogurile se desfășoară fără scenariu.


Toate episoadele pot fi urmărite pe canalele oficiale de YouTube PRO TV și VOYO. 


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies