Headhunters: pisica norvegiana are sigur 9 vieti

   Am omis intentionat pana aici titlul original al filmului, Hodejegerne, si am preferat varianta in engleza Headhunters din doua motive. Mai intai intr-o incercare asumat copilareasca de a va atrage catre aceasta pelicula in regia lui  Morten Tyldum, dupa un bestseller international semnat Jo Nesbo. Apoi pentru ca ceea ce se vede pe ecran e mai aproape de Hollywood decat v-ati putea inchipui. Daca nu ma credeti pe cuvant, aflati ca americanii au cumparat deja drepturile pentru un remake despre care se zvoneste ca il va include in distributie pe Mark Wahlberg. Asadar mergeti sa vedeti originalul pentru ca sa aveti un termen de comparatie si pentru ca, va asigur, va veti perpeli in scaunul din sala de cinema cum n-ati mai facut-o demult.

   Valul romanului nordic (ii includ aici si pe islandezi si pe suedezi) a spalat deja toate colturile lumii, iar febra polara a patruns deja si in cinematografie. Headhunters aplica deci pe un teren pretentios, dar se descurca de minune. Lucrurile incep in cheia familiara a infractionalului candid, dar rezonant social gen Catch Me If You Can. Un pitic (pentru Norvegia 1,68 e o statura mignona) se asigura ca femeia perfecta/inalta nu-l paraseste oferindu-i un life style luxos nu doar din salariul de headhunter, ci si din furtul de tablouri scumpe. 

   Cand ti se pare ca intra pe o panta asteptata - cea cu un mare premiu si un rival pe masura - Headhunters incepe sa-si decarteze suprizele. Materialul devine dens pana la ametitor: vibreaza negru comic cu o politie norvegiana descrisa in termenii unei perechi de agenti dolofani apti pe post de airbaguri, ingroasa gluma cu cateva momente de tensiune si aluneca la propriu in sange si dejectii. Pe principiul pisica devine soarece si soarecele pisica naratiunea se inchide intr-o zona neasteptata de spionaj industrial a la Le Couperet. Plotul se da peste cap de atatea ori incat veti ramane fara busola. Eroul amoral – interpretat de Aksel Hennie, un Steve Buscemi perfect maleabil pentru partitura filmului – dovedeste indubitabil ca pisica, cel putin cea norvegiana, are minim 9 vieti, si nimic nu pare mai natural decat incredibilul intr-o poveste cusuta cat se poate de strans.

   Singurele minusuri pe care i le reprosez sunt legate de final. Paradoxal acolo filmul devine mai linistit, anti-nordic  si cumva nesigur cu miza emotionala pe care ii e greu sa o asezoneze cu restul intamplarilor. Daca finalul e hollywoodian, in schimb look-ul filmului e 100% nordic. O lume rece, monocromatica, suspect rafinata, un ascunzis perfect pentru lucruri bolnavicioase, chiar paranoice si locul ideal pentru o desfasurare intortocheata, bine lustruita si captivanta, ce transforma Headhunters intr-un absolut must-see cinematografic al lui 2012.

   Verdict: 5/5, senzational (al treilea film pe 2012 notat cu 5/5)

   Pentru: adrenaline junkies & thrill riders