Jennie Garth, devenita celebra pentru interpretarea rolului Kelly din serialul "Beverly Hills 90210", are o noua relatie dupa ce a divortat de sotul sau, Peter Facinelli.
Actrita in varsta de 41 de ani a facut publica relatia cu Michael Shimbo, un cunoscut CEO in domeniul internetului, pe data de 25 august, cu ocazia unui eveniment organizat in Los Angeles, potrivit unei stiri online publicate de Daily Mail.
De atunci, Jennie Garth nu s-a ferit sa posteze frecvent imagini cu noul ei prieten pe Instagram si nici sa-l prezinte prietenilor ei. Astfel, Michael Shimbo a facut cunostinta cu fosta colega de platou a lui Jennie in "serialul "Beverly Hills 90210", Shannen Doherty si cu sotul acesteia, Kurt Iswarienko.
Jennie Garth a divortat in iunie 2013 de sotul ei, Peter Facinelli, cu care a avut un mariaj de 11 ani.
La scurt timp dupa divort, Jennie Garth a anuntat ca "s-a intors in adolescenta", fiind in etapa intalnirilor. "Intalnirile sunt ceva nou pentru mine. Cred ca ma intorc la perioada din adolescenta. Trebuie sa ma obisnuiesc din nou cu intalnirile, am fost maritata o perioada lunga", a declarat Jenny Garth.
Jennie Garth si Peter Facinelli au impreuna trei fiice - Luca, in varsta de 14 ani, Lola, in varsta de noua ani, si Fiona, in varsta de cinci ani.
Cei doi s-au cunoscut in timpul filmarilor pentru lungmetrajul de televiziune "Un Unfinished Affair", din 1996, si s-au casatorit in anul 2001.
Jennie Garth a devenit celebra gratie rolului Kelly Taylor din serialul TV "Beverly Hills, 90210". Actrita americana a mai fost casatorita o data, cu Daniel Clark, in perioada 1996 - 1998. Casatoria cu Jennie Garth a fost primul mariaj pentru Peter Facinelli.
Sursa: Mediafax.ro
Sursa foto: Getty