Apariția lui Kim Cattrall pe covorul roșu al premierei pariziene a celui de-al treilea sezon „Emily in Paris“ a reactivat zvonurile din vară, potrivit cărora interpreta personajului Samantha Jones din popularul serial new-yorkez nou „Sex and the City“ se va alătura, la un moment dat, distribuției.
Cum, pe același covor roșu, Kim Cattrall nu s-a fotografiat doar alături de iubitul său, Russell Thomas, ci și alături de creatorul Darren Star – care în prezent se ocupă de „Emily in Paris“, după ce s-a implicat în trecut „Sex and the City“ – totul pare să ducă în acea direcție a readucerii blondei pe ecrane.
„Mi-ar plăcea ca ea să vină la «Emily in Paris» ca guest star. Mi-ar plăcea să găsesc ceva drăguț și suculent pentru ea“, spunea prin iulie Darren Star, despre o eventuală colaborare cu Kim Cattrall.
Discuțiile au loc în timp ce Sarah Jessica Parker continuă filmările la „And Just Like That“, un follow-up al serialului „Sex and the City“, fără Kim Cattrall însă, cu care are o relație tensionată de ani buni.
Iar faptul că, și la 66 de ani ai săi, Kim Cattrall rămâne atât de populară, dar și de sexy o face o candidată cel puțin spicy pentru acest nou „Sex and the City“ din Paris.
Toamna aceasta, PRO TV și VOYO aduc pe micile ecrane un nou univers captivant prin serialul „Fără Urmă”, a cărui intrigă îi va prinde pe cei de acasă într-un joc al secretelor, poveștilor de iubire intense și răzbunării.