Wentworth Miller actorul care zapacea pe toata lumea in urma cu 8 ani cand debuta in SUA serialul Prison Break, a lasat marele ecrane deoparte pentru a deveni scenarist. In urma cu cateva luni, Miller si-a socat milionele de fani, dupa ce a recunoscut in public ca este gay.
GALERIE FOTO: actorii din Prison Break la 8 ani dupa lansarea serialului!
De doua ori nominalizat la premiul Globul de Aur pentru “cel mai bun serial”, dar si pentru interpretarea actorului din rolul principal - Wentworth Miller - ”Prison Break” a sedus milioane de fani in primul rand prin scenariul sau surprinzator. Serialul creat de Paul Scheuring si difuzat de Fox timp de 4 sezoane l-a transformat intr-un star international pe actorul britanic. Cunoscut pentru dorinta sa de a sta cat mai departe de ochiul public actorul Wentworth Miller nu a mai avut aparitii semnificative in ultimii ani. Transformat vizibil, Miller in varsta de 39 de ani a renuntat la imaginea seducatoare a detinutului Michael Scofield care a innebunit complet milioane de fani.
Prison Break este in fiecare zi, la miezul noptii, la Pro Cinema
In 2012, dupa doua aparitii episodice in seriale ca House M.D ( 2011) si Law & Order: Special Victims Unit ( 2009) si un rol mai consistent in Resident Evil: Afterlife( 2010), actorul a aparut pe marile ecrane cu thrillerul Loft - povestea a cinci prieteni care inchiriaza o mansarda unde sa-si intalneasca in secret amantele, insa incep sa se suspecteze unul pe altul de crima cand gasesc cadavrul unei tinere necunoscute. Primele imagini din film au creat valuri printre fanii lui Wentworth Miller, acum departe de forma si fizicul impresionant din Prison Break unde personajul sau Michael Scofield era in stare de orice pentru a-l ajuta pe fratele sau, Lincoln Burrows, condamnat la moarte pe nedrept, (Dominic Purcell) sa evedeze. Anul trecut actorul a debutat ca scenarist cu un horror - Stoker- cu nume grele pe afis ca Nicole Kidman, Mia Wasikowska si Dermot Mulroney. Filmul a primit recenzii foarte bune.
Wentworth Miller in stanga, in 2006 si, in dreapta, in 2011 ( imagine din thrillerul Loft)
Serialul Prison Break a devenit in urma cu 7 ani un adeverat fenomen mondial cu personaje avand in spate povesti uluitoare, o conspiratie care duce pana la cele mai inalte niveluri si un erou - Michael Scofield - capabil prin genialitatea sa sa gaseasca o portita deschisa in cele mai imposibile situatii. De la primul pana la ultimul sezon, serialul te pastreaza in suspans si te hipnotizeaza complet. Show-ul a fost interzis in 13 inchisori din SUA si atragea in medie 9.5 milioane de telespectatori pe episod in 2005 cand a fost lansat. Succesul sau imens i-a socat pana si pe producatori. Amaury Nolasco in rolul lui Fernando Sucre, Robert Knepper ca Theodore 'T-Bag' Bagwell, Wade Williams in rolul lui Brad Bellick si Sarah Wayne Calliesin rolul doctoritei Sara Tancredi au completat o distributie enorm de apreciata.
Criminal, violator, complet dereglat mintal - Robert Knepper a creat unul dintre cele mai iubite personaje din show - Theodore Bagwel. Actorul a declarat in urma cu cativa ani ca oamenii il evita pe strada si se gandesc de doua ori inainte daca e bine sau nu sa urce in lift singuri cu el.
Ideea unui serial care sa presupuna o evadare in masa din inchisoare le-a atras atentia celor de la Fox inca din 2003, insa nu au crezut suficient de mult in poveste. Atunci cand nume grele ca Steven Spielberg si Bruce Willis s-au aratat interesate de o miniserie cu acelasi subiect si inspirate de succesul serialelor Lost si 24, producatorii de la Fox au dat unda verde serialului.
Creatorul serialului Paul Scheuring a fost ajutat de o prietena pentru a ajunge la conceptul de baza al showului - cel al unui tanar inteligent care comite un jaf deliberat pentru a intra in inchisoare. Povestea fratelui nevinovat pe care incearca sa-l salveze de la scaunul electric si seria de conspiratii in care devine prizonier dupa ce evadeaza au fost create ulterior. Initial s-au planificat 13 episoade, dar dupa succesul proiectului, studio-ul a extins primul sezon pana la 22 de episoade.
Wentworth Miller a fost o alegere de ultim moment pentru serial si a inceput filmarile la o saptamana dupa ce a fost la auditii. Una din principalele atractii ale personajului sau a fost corpul pe care isi tatuase planul de evadare din inchisoare. Actorul petrecea in medie 4 ore pe zi pentru a fi pictat pe aproape jumatate din corp, iar tatuajul sau a sedus mii de fani. Creat de artistul Tom Berg, tatuajul ar fi necesitat 4 ani de munca si cam 20.000 de dolari pentru a putea fi facut in realitate.
Cei doi producatori ai Prison Break, Matt Olmstead si Nick Santora, au lansat in 2011 un nou serial “Break Out Kings” ! Subiectul: o echipa formata din serifi si fosti condamnati va incerca sa prinda criminalii care au evadat din inchisoare.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.