Turbulenta actrita, care anul acesta s-a facut remarcata doar prin accidente rutiere si cure de dezintoxicare este pe cale de a-si relansa cariera cu un rol in serialul de succes "Betty cea urata", potrivit New York Observer.
Lohan ar putea juca timp de trei episoade rolul unei foste regine a frumusetii care lucreaza la un restaurant fast-food. Personajul lui Lindsay Lohan se imprieteneste cu personajul principal al serialului, Betty (America Ferrera), informeaza accesshollywood.com. Potrivit unei surse de pe platourile de filmare, "Betty incearca sa o ajute pe (fosta regina a frumusetii n.r.) sa obtina o slujba la Mode, revista de moda unde lucreaza ea".
Printre starurile invitate sa joace in "Betty cea urata din New York" s-au mai numarat Posh Beckham si Naomi Campbell.
Lohan a aparut in 2006 in filme precum "Ultimul radio show" si "Bobby". Ea a tinut prima pagina a ziarelor cu stilul sau de viata. La inceputul lui decembrie 2006, purtatorul de cuvant al actritei a confirmat ca aceasta participa la reuniuni ale Alcoolicilor Anonimi. In 2007, Lohan a fost arestata de doua ori pentru conducere sub influenta unor substante interzise si a fost internata de trei ori in clinici de dezintoxicare.
O femeie îndurerată caută să se răzbune după ce descoperă că accidentul aviatic în care și-a ucis familia a fost un atac terorist.