Actrita si-a facut cel de-al saptelea tatuaj pe brat!
Un nou tatuaj, sub forma unei linii de coordonate ce a fost adaugata sub un tatuaj mai vechi al actritei Angelina Jolie, realimenteaza zvonurile referitoare la intentia artistei americane de a adopta inca un copil..
Vedeta americana a efectuat, marti, o vizita surpriza intr-o tabara de refugiati de la granita tunisiano-libiana. Potrivit site-ului Wonderwall, celebra actrita a fost fotografiata afisand un nou set de coordonate pe bratul stang, imediat sub mai vechile sase linii de coordonate pe care le avea deja tatuate si care apartin locurilor in care s-au nascut cei sase copii ai cuplului Angelina Jolie-Brad Pitt.
Descoperirea noului tatuaj a realimentat imediat zvonurile care circula de mult timp in presa americana, potrivit carora Angelina Jolie doreste sa adopte inca un copil.
Acele coordonate nu pot fi descifrate in intregime in fotografia actritei, postata apoi pe site-ul popeater.com, insa in prima parte a acelui tatuaj se poate citi "35 de grade nord", fapt ce ar putea sa indice Algeria.
Angelina Jolie si Brad Pitt au impreuna sase copii, trei adoptati - Maddox, nascut in august 2001, in Cambodgia, Zahara, nascuta in ianuarie 2005, in Etiopia, si Pax, nascut in noiembrie 2003, in Vietnam - si trei biologici, Shiloh, nascuta in mai 2006, in Namibia, si gemenii Knox si Vivienne, nascuti in iulie 2008, in Franta
Sursa: Mediafax