New York Times: "Eu cand vreau sa fluier, fluier" este un exemplu de cinematografie realista

De altfel, "Eu cand vreau sa fluier, fluier", propunerea Romaniei la Oscarul pentru cel mai bun film intr-o limba straina pentru editia din 2011, are premiera in cinematografele din New York miercuri. La evenimentul de gala, de la Film Forum New York, va participa si producatorul Daniel Mitulescu.

A.O. Scott spune ca filmul lui Florin Serban este "un studiu in captivitate". "Ca multe alte filme romanesti recente, precum Marfa si banii de Cristi Puiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile de Cristian Mungiu si Boogie de Radu Muntean, povestea urmareste un tanar protagonist, ale carui alegeri sunt limitate drastic si nu sunt foarte promitatoare", scrie criticul NYT.

"Jucat de un actor neprofesionist, George Pistereanu, ai carui ochi sensibili umanizeaza prezenta sa impasibila, Silviu este la finalul copilariei sale, care l-a inrait, distrugandu-i umanitatea. El este dur si furios, dar pare mai bland decat colegii sai din inchisoare", mai scrie in cronica.

Criticul mai noteaza: "Pentru mare parte din film, Florin Serban da peliculei aerul cinematografiei realiste, permitand povestii lui Silviu sa se formeze incet, organic, din detaliile existentei sale. Beligeranta garzilor si nerabdarea birocratica a directorului puscariei (Mihai Constantin) sunt observate cu acuitate, la fel si amestecul volatil de camaraderie si lupta din spatiul inchisorii".

A.O. Scott mai remarca scena de inceput, notand ca filmarea din spate, cu camera in mana, aduce aminte de fratii Jean-Pierre si Luc Dardenne, dar "imitarea uneia dintre semnaturile lor vizuale nu inseamna si obtinerea acelui amestec de detaliu concret si gravitate spirituala a acestor eroi ai cinematografiei". In schimb, mai scrie New York Times, filmul "introduce elemente de melodrama si suspans care cresc dramatismul peliculei, cu pretul micsorarii fortei acesteia".

Scott mai spune ca ultima treime din film pare a fi "un remake absurd, care consuma nervos spectatorul, al filmului Dupa-amiaza de caine". Totusi, remarca din nou celebrul critic, "cu cat filmul devine mai exploziv si mai solicitant pentru actorii din distributie, cu atat isi pierde din intensitatea calma care a fost, de altfel, motivul pentru care cineva ar urmari aceasta poveste", "iar in final sunt mai importante ideile scenaristilor decat viata personajului".