Darren Aronofsky, regizorul productiei Noah, a vorbit despre dificultatile pe care le-a intampinat in realizarea filmului, dar si despre povestea din spatele acestuia, intr-un material publicat de revista Hollywood Reporter.
Darren Aronofsky a avut aceasta idee inca din copilarie, atunci cand a compus pentru clasa de literatura engleza un poem despre porumbelul care a zburat impreuna cu Noe in celebra poveste biblica. Cand poezia a castigat un concurs de specialitate in Statele Unite, Darren s-a hotarat sa-si urmeze latura creatoare.
Inca din 1998, atunci cand a realizat celebrul film independent Pi, regizorul s-a sfatuit cu producatoarea Lynda Obst despre ideea unei productii care sa aiba legatura cu tema biblica, aceasta intrebandu-l daca stie in ce se implica.
Realizarea filmului Noe/Noah, cu Russell Crowe in rolul principal, s-a transformat intr-o lupta intre regizor si studioul Paramount Pictures care au considerat ca bugetul de 125 de milioane de dolari ar putea fi mult prea mare pentru un film cu tema religioasa. Problemele au inceput atunci cand cei de la Paramount au insistat sa se faca niste proiectii de testare pentru a vedea reactiile publicului despre film, iar Aronofsky s-a opus cu vehementa.
Tensiunea dintre cele doua parti a crescut si mai mult atunci cand oficialii Paramount au recrutat un grup de spectatori cu viziune crestina care au reactionat negativ la intensitatea si negativismul personajului principal, unul dintre exemple in acest sens avand legatura cu faptul ca in film Noe se imbata si considera ca ar trebui luate masuri drastice pentru eredicarea omenirii de pe Pamant. "Am fost suparat. Nimeni nu mi-a mai facut asta", a declarat Aronofsky, cunoscut pentru faptul ca este un regizor tipicar si dificil.
La cateva luni dupa acest incident, cele doua parti au lasat aceasta divergenta in urma. "A fost un moment dificil", a marturisit regizorul, explicand ca acum Paramount sprijina pe deplin versiunea lui si ca pregatesc o campanie de publicitate pentru lansarea filmului.
Cu toate ca reactiile in randul comunitatilor crestine au fost destul de impartite, nu putini fiind cei care au descris pe Noe drept "un nebun irational", purtatorul de cuvant al studioului, Rob Moore, este de parere ca filmul va avea succes, urmand ca in 65 de tari sa fie lansat in varianta 3D. "Singurul lucru pe care Darren nu-l facuse pana acum sunt aceste efecte vizuale pe care le veti vedea in Noe. Si cu siguranta a facut o treaba buna", a declarat Moore.
"Am vrut sa cream o imagine noua lui Noe. Primul lucru pe care i l-am spus lui Russell a fost ca nu va fi filmat niciodata pe un vapor cu doua girafe in spate. Veti vedea un Russell Crowe ca pe un super erou, un tip care are aceasta provocare incredibila in fata careia este pus si pe care trebuie sa o depaseasca", a declarat Aronofsky, facand referire la imaginea de ansamblu a lui Noe.
Regizorul, care a crescut intr-o familie de evrei conservatori, a explicat ca obiectivul sau a fost de la inceput sa creeze un Noe pentru toata lumea. Pentru necredinciosi, el si-a dorit sa "realizeze aceasta lume fantastica a la Middle-earth de care nu se asteptau sa afle de la bunici" si, in acelasi timp, a vrut sa faca un film "pentru cei care iau foarte, foarte in serios Evanghelia".
Odata ce filmarile avansau, cei de la Paramount au vrut sa faca ceea ce invariabil ar fi facut orice studiou, sa-si protejeze investita. Aronofsky s-a opus cu vehemente acestei idei, de a face teste inainte ca filmul sa fie terminat. "Imi imaginez ca daca as fi facut o comedie sau un film de groaza, ar fi fost util. La drame, este foarte, foarte dificil sa faci asta. Nu am fost niciodata deschis pentru o asemenea idee", a explicat regizorul.
Cu toate acestea, Aronofsky a mers la cateva din primele proiectii si i s-a parut teribil ca publicul sa vada un film neterminat. El a comparat abordarea cu munca unui sculptor. "Incepi cu o bucata mare de lut si continui sa muncesti si sa muncesti", a afirmat acesta.
Povestea filmului este inspirata din legenda biblica, cea a barbatului ales de Dumnezeu pentru constructia unei corabii-gigant, in care sa-si gaseasca loc cate o pereche din fiecare specie de animale din lume, pentru a le salva astfel de potopul nimicitor ce se va dezlantui asupra Terrei si de a fi, apoi, piatra de temelie a unei lumi noi.
Din descrierea oficiala a celor de la Paramount, „Noah” este: „O adaptare autentica a povestii biblice Arca lui Noe. Intr-o lume damnata de pacatul stramosesc, Noah primeste o misiune divina – sa construiasca o arca prin care sa salveze creatia din fata Potopului.”
Din distributie mai fac parte Anthony Hopkins, Emma Watson, Logan Lerman, Ray Winstone and Jennifer Connelly. Scenariul este scris de Ari Mandel in colaborare cu regizorul Darren Aronofsky si il prezinta pe celebrul personaj biblic ca pe ”un om care iubeste Pamantul si toate vietatile din jur, dar este dezamagit de oameni si de felul in care isi trateaza planeta”.
Noah ajunge in cinematografele din Romania pe 28 martie.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.