Pacific Rim: Godzilla versus Transformers

Cine nu visa cand era mic la o lupta spectaculoasa intre roboti si monstri? Pacific Rim s-a nascut din pasiunea lui Guillermo del Toro pentru aceste creaturi si asta se vede si in film, mai mult pentru cei din cultura japoneza, pentru ca le-a acordat o atentie foarte mare, poate putin mai mare decat personajelor umane. Regizorul mexican s-a straduit cat de mult a putut si rezultatul este unul spectaculos, pentru ca scenele de lupta dintre roboti si monstrii sunt cea mai mare "comoara" a acestui film si este si normal sa fie asa, avand in vedere subiectul.

Cand extraterestri giganti, numiti Kaiju (un soi de Godzilla)  se ridica din ape si iau cu asalt omenirea, cauzand pagube imense si amenintand omenirea, incepe un razboi care consuma resursele Planetei ani la rand. Pentru a le tine piept, oamenii au inventat arme pe masura: roboti uriasi – Jaggeri – controlati in mod simultan de doi piloti, ale caror minti sunt interconectate printr-o punte neurala. In ciuda tuturor eforturilor, infrangerea pare iminenta, iar singura speranta a locuitorilor de pe Terra o reprezinta doi eroi neobisnuiti – un fost pilot a carui glorie a apus de mult Raleigh (Charlie Hunnam) si un viitor pilot-femeie ale carui calitati nu au fost inca testate Mako (Rinko Kikuchi). Cei doi vor deveni personaje centrale, alaturi de Stacker Pentecost, intepretat genial de Idris Elba. Alte personaje care va vor distra sunt cel interpretat de Charlie Day, un savant fascinat de Kaiju, si cel jucat de Ron Perlman, un mafiot care face trafic de organe dupa ce le ia de la cadraverele Kaiju.

Din toata povestea cel mai interesant mi s-a parut termenul de "punte neuronala". Mi-ar fi placut sa vad mai multe scene privind acest aspect, care este povestit si explicat la inceput, dar in tot restul filmului este luat ca atare. Personajele umane sunt dezvoltate atat cat sa simti o oarecare apropiere fata de ele si sa le intelegi in mare parte actiunile, dar nimic mai mult. Insa, este un pas inainte fata de scenariile filmelor Transformers sau Battleship, unde nu puteai nici macar sa crezi vreo replica rostita de eroi. Veti descoperi mai multa emotie de cat v-ati fi imaginat din trailere. Fiecare erou aduce cu el o poveste care ii asigura o motivatie intemeiata pentru a lupta impotriva monstrilor supradimensionati.

Scenele de lupta cad in acelasi pacat pe care l-au avut toata filmele mari in acest an, sunt prea lungi si prea zgomotoase. Dar, recunosc ca am fost atat de prinsa de lupta, ca spre final nu mai bagam de seama aceste lucruri.  La un moment, dupa ce un adversar scoate la final o arma distrugatoare cu care isi nimiceste inamicul, stai si te intrebi de ce n-a facut-o mai devreme. Dar altfel, probabil ca ar disparea si secventele de batalie din acest gen cinematografic.

Pacific Rim / Cercul de foc nu este deloc un film perfect, dar se apropie cel mai mult de cum trebuie sa arate un blockbuster science-fiction. Si asta il transforma intr-unul dintre cele mai bune filme ale acestei veri. Atmosfera din Hong Kong, acolo unde are loc actiunea in mare parte, mi-a adus aminte de atmosfera din Los Angeles-ul lui Ridley Scott in Blade Runner. Mi-a placut modul in care este utilizat 3D-ul si, la fel ca in cazul lui Transformers 3, te simti prins chiar in mijlocul conflictului intre creaturi.

Guillermo del Toro, un regizor stralucit din punctul meu de vedere, dar care uneori pica in propriile plase, a imprumutat in Pacific Rim tot ce e mai bun in  productii ca Godzilla, Transformers si Battleship, la care a adaugat maestria sa de cineast. Michael Bay nu va putea fi niciodata subtil si nu cred ca poate face un film fara sa fie usor ridicol in anumite pasaje. In schimb, mi-a placut finalul abrupt al lui Pacific Rim, fara romantisme si fara patetism.

Pacific Rim / Cercul de foc este o reusita, care te face sa te simti minuscul in scaunul de la IMAX, atunci cand pe ecran se desfasoara robotii de 73 de metri sau monstrii dinozauri. Atentie, s-ar putea sa aveti momente in care veti ramane cu gura cascata :)

Verdict: 9/10