Premium Rush: smecherii pe burta goala

   Am vazut batalii intre submarine, urmariri nebunesti cu masini ultimul racnet si confruntari intre piloti pe avioane supersonice. Am vazut pana si un politist, ma rog un paznic la mall, ce-si facea turele pe un Segway. Apropo de Segway, inventatorul lor a murit in timp ce se dadea cu unul pe teren accidentat, deci nu-i negati potentialul de risc. Ce ar putea, in conditiile astea, sa ofere un film cu un curier biciclist la New York? Si cat de multe sa ofere pentru ca producatorii sa opteze pentru un titlu 100% adrenalinic precum Premium Rush? Marturisesc ca am mers la film usor indoit.

   Regizorul David Koepp face o treaba decenta incercand sa acopere din lipsurile scenaristului, insusi David Koepp. Desi are la activ de la adaptari dupa romane precum Jurassic Park-ul lui Michael Crichton sau Secret Window-ul lui Stephen King si pana la materiale originale ca Ghost Town, povestea gandita de el in Premium Rush lasa cam mult de dorit. Simplismul – un curier pe bicicleta trebuie sa duca o hartiuta in Chinatown-ul din Manhattan, urmarit fiind de un detectiv plecat un pic cu sorcova din cauza unor datorii – e doar prima din ele. Koepp incearca sa o mascheze in fel si chip. Cel mai evident o face intretaind cronologia fireasca a evenimentelor. Efect de bumerang. Intelegi atat de repede si clar despre ce e vorba in film, incat jongleriile temporale au doar un efect moderat ametitor. Nicaieri Premium Rush nu te face sa exclami: wow! sau ahaaaa! 

   Apoi filmului ii lipseste doza corecta de tenisune. Mizele raman tot timpul intr-un registru minor, nicaieri Premium Rush nu devine un film pe viata si pe moarte, iar pentru un chase movie asta e un risc fatal. Chiar daca la final Koepp tine mortis sa ne arate si un cadavru (unul singur in tot filmul), personajele rivale eroului nostru Wilee il fac prizonierul unor momente usor puerile. Detectivul corupt Monday, jucat de Michael Shannon cat de exagerat se poate, nu-ti inspira nicio secunda ca ar fi capabil de vreun rau. In cateva randuri e chiar stupidut in diplomatia si vorba lui buna.

   Simtindu-i slabiciunile, Koepp mai arunca pe strazile new yorkeze un rival pentru Wilee: un alt ciclist, Manny, angajat la aceeasi Security Courier. Opozitia e corecta: Wilee e un slabanog care pedeleaza fara frana si viteze sub deviza “Can’t stop”, Manny e genul pachetele de muschi si bicicleta superusoara din fibra de carbon. Dar schimbarea antagonistului la pauza pe motiv de slabiciune e discordanta si nefunctionala. Disputa Wilee – Manny pentru inima Vanessei (actrita Dania Ramirez, o varianta mai tanara, dar mai putin norocoasa a lui J. Lo) e cat se poate de neinteresanta de vreme ce stim deja ca fata are un preferat. 

   Constient si de aceasta lipsa de tensiune Koepp preseaza cu aparitiile unui ticking clock, cateva animatii care sa activeze spectatorul si cateva secvente in care Wilee, ajuns in intersectii aglomerate, isi calculeaza trasee imaginare si vede rezultatul acestora. Il vedem lovit, calcat, dublu calcat, si aruncat in sus.. La capitolul spectaculozitate aceste momente imaginare sunt concurate in Premium Rush de alte cateva trickuri bunicele facute cu bicicleta. Un politist la pedale o incaseaza non-stop, exact ca intr-un desen animat.

   Premium Rush e un titlu prea pretentios pentru rezultatul oferit. Desi Levitt s-a accidentat pe bune in timpul unor secvente – la momentul end credits-urilor vedeti si dovada video – filmul e mai degraba o creatie usurica si subtirica, de vara, amuzant relaxata – pigmentul comic ii taxeaza pe new yorkezi, democrati si absolventii de drept, gandita sa ia ochiul, dar care nu trece nicio clipa de nivelul retinei. Jason Statham poate sa doarma linistit. Nu-i ameninta nimeni regatul. Iar Levitt ar fi bine sa revina la filme mai serioase.

   Verdict: 2/5, modest

   Pentru: biciclisti si tinere inamorate de Joseph Gordon-Levitt