Robert De Niro, prezent la Cannes, la proiectia peliculei "Hands of Stone". Povestea unuia dintre cei mai mari pugilisti din toate timpurile
593
0
17 mai 2016 14:01
Roberto Duran revine in ringul de box! Nu intr-un meci real, ci in persoana actorului Edgar Ramirez care joaca rolul celebrului boxeur intr-o noua pelicula. "Hands of Stone" va avea premiera la noi in tara pe 9 septembrie.
Pelicula prezinta povestea marelui boxeur Roberto Duran despre luptele pe care le-a dus impotriva lui Sugar Ray Leonard, in anii '80. In rolul principal se afla actorul Edgar Ramirez, care a declarat ca acest film pentru el este un vis implinit.
Din distributie face parte si Robert De Niro, care marcheaza si el revenirea in ring, intr-un film, dupa celebrul "Raging Bull", care i-a adus si primul Oscar din cariera.
Edgar Ramirez, actor: "Ma gandesc ca fiecare actor isi doreste sa joace intr-un film cu box, iti doresti sa fii boxer. Dar nu mi-am imaginat vreodata ca acel boxer va fi chiar Roberto Duran, că el ma va antrena sau ca Usher va fi marele meu rival. Este grozav!
In ringul de box, Edgar Ramirez si artistul Usher sunt cei mai mari competitori, ambii isi doresc sa castige. In spatele camerelor insa, se inteleg perfect.
Usher, artist: "Au fost foarte multe sacrificii si lucruri pe care a trebuit sa le facem ca sa putem intra in pielea caracterelor. Unul a fost nevoit sa slabeasca, celalalt sa-si faca timp pentru film. Insa ne-am sustinut unul pe celalalt. "
Usher este unul dintre cei mai cunoscuti cantareti de muzica R&B, insa pentru moment a lasat deoparte scena pentru a intra in pielea fostului jucator de box, Sugar Ray Leonard.
Sugar Ray Leonard, fost boxer: "I-am spus ca trebuie sa renunte sa mai fie Usher, desi stiu ca nu e usor. M-a impresionat inca din prima zi de cand am lucrat cu el. Cand luptam nu clipeam, aveam o intensitate in privire...El are asta. A fost un student foarte bun.
Pelicula va aparea in cinematografele din Romania pe 9 septembrie.
O tânără care vrea cu disperare să devină faimoasă pe internet reușește să atragă atenția atunci când se preface că este supraviețuitoarea unui atentat. Dar oare a meritat?