marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

(P) S-a anunțat data lansării celui de-al 25-lea film din seria James Bond

James Bond este de departe cel mai celebru spion din toate timpurile. Stilul asociat Agentului  007, farmecul personal și misiunile imposibile au creat o aura în jurul personajului care a făcut ca franciza să fie la fel de populară și la 57 de ani de la lansare.
(P) S-a anunțat data lansării celui de-al 25-lea film din seria James Bond
În cele 24 de filme care l-au avut ca personaj principal, caristmaticul spion britanic a fost interpretat de Sean Connery, Woody Allen, George Lazenby, Sir Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig.
Studiourile MGM au anunțat în 2017 că lucrează la al 25-lea film din serie.

Filmul, despre care nu se știe mai nimic, trebuia să apară în noiembrie 2019, dar problemele legate de alegerea personajului negativ, a regizorului, a scenariului și chiar a actorului din rolul principal, au făcut ca data lansării să fie mutată în februarie 2020, pentru că în urmă cu câteva zile, conform hollywoodreporter.com, studiourile să anunțe o nouă amânare, până în 10 aprilie 2020.


Protagonist al ultimelor patru filme din serie, Casino Royale (2006), Quantum of Solace (2008), Skyfall (2012) și Spectre (2015), actorul britanic Daniel Craig, în vârstă de 51 de ani, este prima opțiune pentru interpretarea rolului. Totuși, în jurul desemnării sale există multe semne de întrebare după  ce a declarat în 2015 că mai bine și-ar reteza încheieturile decât să-l mai joace pe James Bond. Ca posibili înlocuitori au fost desemnați  Tom Hiddleston,  Richard Madden, James Norton, Idris Alba și Tom Hardy. Aceasta este și ordinea în funcție de șansele acordate de unele case de pariuri online care au pregătit oferte în acest sens.

Din unele surse, neconfirmate, se pare că Daniel Craig ar fi acceptat, într-un final, să facă și al 5-lea film din serie. Aceleași surse anunță și întoarcerea lui Naomi Harris ca Moneypenny, a lui Ralph Fiennes ca M, Ben Whishaw ca Q și Rory Kinnear ca Tanner. Când lucrurile păreau să fi intrat pe un făgaș normal, regizorul Danny Boyle și-a anunțat retragerea din proiect, din cauza unor neînțelegeri de ordin creativ. Acesta ar fi agreat un scenariu scris de John Hodge, în timp ce conducerea studiorilor MGM și EON Production au preferat varianta scrisă de Neal Purvis și Robert Wade, cei care au creat și scenariile pentru ultimele 4 filme din serie.

Locul lui Danny Boyle a fost luat în 2018 de Cary Joji Fukunaga.  Acesta a mai regizat filmele Sin Nombre (2009), Jane Eyre (2011), Beast of no Nation (2015) și primul sezon din seria de televiziune True Detective de la HBO, pentru care a fost recompensat cu Primetime Emmy Award for Outstanding Directing for a Drama Series. Filmările pentru noul film din seria James Bond au început pe 25 martie în Norvegia și vor continua în orașul italian Matera.

Așa cum se întâmplă în ultimii ani cu cele mai multe producții de film și televiziune, toți cei implicați în acest proiect au semnat contracte de confidențialitate, așa încât sunt foarte puține informațiile care răzbat în exterior. 

Fanii Agentului 007 vor trebui să mai aștepte un an pentru a afla cine va fi noul James Bond, noua față Bond și prin ce aventuri vor trece aceștia.


Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies