Filmul SF "Star Trek in intuneric 3D/ Star Trek Into Darkness" a debutat pe primul loc in box office-ul nord-american, detronand pelicula "Iron Man 3", care reusise al doilea cel mai bun debut din istorie, conform Boxofficemojo.com
Noul film din universul cult "Star Trek", produs si regizat de J.J. Abrams, cu Chris Pine in rolul Capitanului Kirk si Zachary Quinto in cel al celebrului Spock, a obtinut incasari de 70,6 milioane de dolari in primul weekend de proiectii. In timp ce se intoarce acasa, echipajul de pe Enterprise trebuie sa faca fata unor forte "teroriste" implacabile din sanul propriei organizatii, determinandu-l pe Capitanul Kirk sa lanseze o vanatoare de capete, pentru a-l neutraliza pe acela care reprezinta el insusi o arma de distrugere in masa.
"Into Darkness a facut cu 6 procente mai bine in box-office decat filmul din 2009 din serie si a primit calificativul A pe Cinemascore, asta insemnand ca fanii sunt incantati de filmul nostru." a spus Rob Moore, vicepresedintele Paramount. La nivel global, filmul a strans deja 164 de milioane de dolari.
Filmul "Iron Man 3", cu Robert Downey Jr. si Gwyneth Paltrow in distributie, care realizase in urma cu trei saptamani al doilea cel mai bun debut din istorie, a obtinut de aceasta data 35,2 milioane de dolari, de vineri pana duminica, si a coborat pe locul al doilea in box office-ul nord-american.
"Marele Gatsby", de Baz Luhrmann, cu Leonardo DiCaprio in rolul principal şi reprezentand o noua adaptare cinematografica a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, care a deschis miercuri cea de-a 66-a editie a Festivalului de Film de la Cannes, s-a situat pe locul al treilea, cu incasari de 23,4 milioane de dolari in primul sau weekend de proiectii.
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.