marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Taylor Lautner spune că imaginea sexy din Twilight a început să-l complexeze

Cunoscut pentru forma sa fizică de invidiat din serialul cu vampiri, actorul se simte obligat să-și mențină imaginea.

Taylor Lautner spune că imaginea sexy din Twilight a început să-l complexeze
Taylor Lautner a vorbit în premieră despre problemele de imagine cu care s-a confruntat după ce a jucat în saga „Twilight“, spunând că s-a dedicat menținerii unui abdomen perfect pentru rolurile sale din filme.
 
„Când aveam între 16 și 20 de ani și jucam în această franciză în care personajul meu este cunoscut pentru că își dădea jos cămașa la fiecare două secunde, nu știam că asta mă afecta sau urma să mă afecteze în viitor cu imaginea corporală“, a spus el despre rolul vârcolacului Jacob Black.
 
Actorul în vârstă de 30 de ani a explicat că a fost „văzut ca având acest corp incredibil“ datorită modului în care a apărut pe marele ecran în toate cele cinci filme ale seriei. În realitate, el și-a dedicat cea mai mare parte a timpului și eforturilor pentru a arăta astfel.

 
„În primul film aveam 140 de kilograme, iar în [cel de-al doilea film al seriei] «New Moon» aveam 175 de kilograme, așa că da, nu era corpul meu natural. A trebuit să muncesc foarte mult pentru el și foarte, foarte mult doar pentru a-l menține“, a continuat el. „Am fost obligat să fiu într-o sală de gimnastică de mai multe ori pe zi, șase zile pe săptămână, în acei ani.“
 
Cât privește dieta, Taylor Lautner spune că a fost un „coșmar absolut“ în acea perioadă. „Trebuia să consum cel puțin 5.000 de calorii pe zi pentru a-mi menține greutatea la care eram“.
 
Odată ce franciza s-a încheiat, Taylor a început să se „răzvrătească împotriva unei săli de sport“. Când mass-media a atras atenția asupra modului în care corpul său începuse să evolueze, a devenit mai conștient de sine.
 
„Am început să am un corp mai normal și îmi amintesc că una dintre primele dăți când l-am văzut online a fost foarte greu. Filmam un film numit «Run the Tide», iar personajul meu din acel film nu trebuie să fie un culturist sau un tip rupt în vreun fel. Cu toate acestea, am crezut că arăt bine“, și-a amintit el. „Dar apoi, văzând pe internet, unde au pus una lângă alta imaginile cu mine fără tricou în ocean într-o scenă din acel film, comparativ cu mine în «Eclipse» sau mai știu eu ce, și spunând: „Wow, a lăsat totul să dispară“, m-am gândit: „Da, chiar am lăsat totul să dispară? Nu credeam că arăt atât de rău.“ În schimb, pentru că aceste comparații au continuat și în anii următori, Taylor Lautner se simțea dat peste cap și lovit în orgoliu. „Mă apucam din nou de treabă și mă puneam în formă, apoi o lăsam baltă, iar mă puneam în formă și iar o lăsam baltă. Și asta a fost ceva cu care m-am luptat în ultimii 10 ani“, a mai spus el, recunoscând că ajunsese să acorde prea multă importanță aspectului său.

 
Acum, însă, Taylor Lautner este un mare susținător al sănătății mentale și vede exercițiile fizice ca pe un instrument pentru a o îmbunătăți. „Nu găsi fericirea în ceea ce vrei să arate corpul tău. Nu vă gândiți că doar pentru că pierdeți 20 de kilograme sau vă puneți pe mușchi, vă veți trezi, vă veți uita în oglindă și dintr-o dată veți fi fericiți. Nu acolo ar trebui să găsești valoarea. În ultimii doi ani am redevenit sănătos, dar cred că pentru ca trupul meu să fie sănătos din punct de vedere fizic a fost nevoie ca mai întâi mintea mea să devină sănătoasă.“

FOTO: Instagram

Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies