Terrence Malick este un regizor atipic, misterios pe care rar il vezi la fata, preferand sa ramana departe de reflectoare. Insa filmele sale reusesc de fiecare data sa nauceasca publicul, prin ideile filosofice si maniera vizuala cu totul deosebita pe care acesta le expune. In 2012 si 2013, Malick vrea sa recupereze pauza de 20 de ani pe care a facut-o pana la The Tree of Life si pregateste 4 filme noi, printre care si "To The Wonder" pe care il va lansa in aceasta toamna.
Anul trecut drama existentialista The Tree of Life a fost pe buzele tuturor: a castigat marele premiu la Cannes si a fost nominalizata la Oscar. In aceasta toamna Terrence Malick revine din nou in atentia pe care insa nu o doreste. Unul dintre cei mai meticulosi, originali si enigmatici cineasti americani Terrence Malick a inceput sa faca filme intr-o perioada in care la Hollywood domneau Martin Scorsese, Francis Ford Coppola si Steven Spielberg.
Cel mai recent film al sau To The Wonder se centreaza pe povestea lui Neil (Ben Affleck), un barbat care nu isi mai gaseste scopul in viata si decide sa plece intr-o calatorie in Paris. Acolo, acesta incepe o aventura pasionala cu europeanca Marina (Olga Kurylenko). Neil revine acasa in Oklahoma si decide sa se insoare cu Marina, insa relatia lor se destrama la fel de repede cum a inceput si incepe o noua poveste de dragoste cu o fosta iubire din tinerete, Jane (Rachel McAdams). Desi ideea pare lineara si deloc spectaculoasa, surse apropiate regizorului au declarat ca acesta ar fi un film si mai experimental decat The Tree of Life, scriu cei de la Indiewire.
Initial, regizorul si l-a dorit pe Christian Bale in rolul principal, actor cu care are alte doua filme in productie. Starul din trilogia The Dark Knight s-a retras din film si a fost inlocuit pana la urma cu Ben Affleck. Se pare ca Malick a abordat o noua metoda de lucru pentru To The Wonder, actorii au lucrat fara scenariu si cu foarte putine lumini pe platourile de filmari.
Ben Affleck si Rachel McAdams in To The Wonder
Emmanuel Lubezki, regizor de imagine la pelicula To The Wonder a descris filmul ca fiind "abstract, neobisnuit si care se indeparteaza mult de la regulile conventionale ale cinematografiei. To The Wonder o sa faca The Tree of Life sa para de moda veche" a spus aceasta pentru The New York Times. To The Wonder este produs de FilmNation Entertainment si Redbud Pictures si va avea premiera mondiala pe 2 septembrie, in cadrul Festivalului de Film de la Venetia. "Tema principala este criza. Criza economica, care afecteaza viata sociala, dar e vorba si de o criza morala si a valorilor", a spus Alberto Barbera, directorul Festivalului de Film de la Venetia despre To The Wonder.
Desi are o cariera intinsa pe 4 decenii, Malick nu a facut decat 6 filme in toata aceasta perioada. Drive, He Said (1971), Dirty Harry (1971), Days of Heaven (1978), The Thin Red Line (1998) si The Tree of Life (2011) sunt unele dintre cele mai cunoscute filme care l-au facut cunoscut pe Terrence Malick. The Tree of Life a primit marele premiu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes in 2011. The Tree of Life este abia al cincilea film al lui Terrence Malick in 38 de ani de cariera, insa regizorul pare a fi intrat intr-o perioada prolifica - in prezent are in productie mai multe filme. Filmul cu Brad Pitt, Sean Penn si Jessica Chastain a generat discutii, opinii pro si contra si s-a scris despre el ca a luat-o inaintea vremurilor.
In 2012, regizorul Terrence Malick realizeaza silmultan doua noi filme cu distributii senzationale, Knight Of The Cups si Lawless(titlu pvozoriu). In Knight Of The Cups, Natalie Portman va juca alaturi de Christian Bale, Cate Blanchett si Isabel Lucas, filmarile avand loc in aceasta vara, in timp ce in Lawless, Natalie Portman apare alaturi de Ryan Gosling, Christian Bale, Cate Blanchett, Rooney Mara si Haley Bennett.
In varsta de 68 de ani (nascut pe 30 noiembrie 1943, in Ottawa, Ilinois) Malick a studiat la Harvard si are o diploma in filosofie, a primit bursa la Oxford, insa a parasit cursurile inainte de absolvi pentru ca s-a certat cu indrumatorul sau. Terrence si-a inceput cariera de jurnalist dupa terminarea studiilor lucrand pentru publicatii prestigioase ca Newsweek, Life si The New Yorker. In 1968 a ajuns profesor de filosofie la celebra MIT - Massachusetts Institute of Technology unde preda cursuri despre Martin Heidegger. O influenta majora asupra creatiilor sale cinematografice a avut-o filosoful Martin Heidegger. Malick a fost fascinat de ideile lui filosofice si a avut ocazia sa-l cunoasca personal si a tradus lucrarea acestuia, The Essence of Reasons.
Frustrat de incercarile sale de a scrie, Malick decide sa urmeze drumul cinematografiei si s-a inscris la American Film Institute. A lucrat la debutul lui Jack Nicholson in "Drive, He Said" (1971), desi nu a fost creditat pentru acest film. In 1973, a regizat primul sau lungmetraj "Badlands" cu Martin Sheen, Sissy Spacek si Warren Oates, povestea unui cuplu a la Bonnie si Clyde inspirat de fugarii Charles Starkweather si Caril Fugate, care in 1958 au speriat America. In 1978, face drama romatica Days of Heaven cu Richard Gere, Brooke Adams si Sam Shepard, premiata cu Oscar pentru cinematografie (Néstor Almendros).
Culmile artistice pe care le-a atins cu aceste doua filme l-au convins pe Charlie Bluhdorn, seful studiourilor Paramount, sa-i dea carte alba lui Malick pentru orice film. Regizorul s-a concentrat pe un nou proiect "Q", un film lung si aproape incoerent despre crearea lumii. Paramount i-a cerut socoteala despre banii investiti in film si pentru a evita un conflict, Malick a disparut de la Hollywood. A locuit pentru o vreme in Paris si apoi in State unde a dus o viata retrasa si izolata.
Terrence Malick a fost surprins de fotografi pe platourile de la Knight Of Cups, pe care il filmeaza cu una dintre cele mai mici camere din lume.
Dupa 20 de ani de absenta, producatorii Geisler si Roberdeau il conving sa faca un nou film - The Thin Red Line care a primit 7 nominalizari la Oscar in 1999. Filmul cu Jim Caviezel, Sean Penn si Nick Nolte este povestea unui grup de soldati dintr-o companie de infanterie a armatei americane, care lupta in crancena batalie de la Guadalcanal, in Al Doilea Razboi Mondial. Malick a primit 3 nominalizari la Oscar, doua pentru regie cu filmele The Thin Red Line (1998) si The Tree of Life (2011) si una pentru scenariu, tot pentru The Thin Red Line (1998).
Desi a cunoscut un succes impresionant cu productiile sale, Malick este caracterizat drept o persoana retrasa, care a aparut foarte rar la evenimente si a acordat putine interviuri pentru presa si foarte putini stiu cum arata. Mai mult, acesta isi stipuleaza in toate contractele o clauza prin care imaginea sa nu fie folosita ca promovare pentru filmele sale si sa nu fie nevoit sa ofere interviuri. Pana si publicatiile de prestigiu au probleme sa gaseasca imagini cu el. In aceasta vara site-ul de paparazzi TMZ, urmarindu-l pe Benicio del Toro, l-a surprins din greseala pe Malick fara sa-si dea seama cine este si ce imagini pretioase au captat.
Viata personala a lui Malick a fost marcata de o tragedie in tinerete, cand fratele sau mai mic, Larry a plecat in Spania sa studieze chitara. Din cauza faptului ca era nemultumit de progresul sau incet, acesta si-a rupt mainile, iar mai tarziu s-a sinucis. Multi cred ca acest eveniment este motivul pentru care Malick fuge de atentia presei si are aparitii rare in public. In 2011, in timpul Festivalului de la Cannes, regizorul nu era nicaieri de gasit, desi facea furori cu filmul sau iar The Guardian a facut o gluma realizand o poza in care il dadea in urmarire generala.
Hannah Patterson, autoarea cartii Poetic Visions of America: The Cinema of Terrence Malick, e de parere ca tocmai aceasta aura misterioasa a lui Malick ii ofera mai mult farmec: "Misterul generat de lipsa interviurilor si de faptul ca nu apare deloc in presa i-a creat o aura speciala lui Terrence. El lasa filmele sale sa vorbeasca pentru el. Intr-un fel, reusesti sa te concentrezi mult mai bine asupra fimelor cand nu stii multe detalii despre regizor. Astfel, atasezi filmului informatiile despre viata regizorului fara sa iti dai seama" a spus aceasta pentru The Independent.
Presa straina l-a asociat cu Stanley Kubrick, un alt regizor enigmatic care a sfidat regulile Hollywood-ului. "Malick a reusit sa se integreze in sistemul de la Hollywood, dar intr-un mod cu totul deosebit si facand lucrurile asa cum si le dorea, la fel ca Kubrick" a mai spus Patterson.
Misterul pe care Malick il pastreaza in jurul sau i-a facut pe unii cinefili sa comenteze ca regizorul isi construieste propriul statut de Dumnezeu la Hollywood. Altii l-au numit "J.D. Salinger al cinematografiei". (scriitorul s-a izolat de restul lumii chiar intr-un moment al vietii in care devenea tot mai apreciat pentru creatiile sale).
"In timp ce unele filme creeaza fani, filmele lui Malick genereaza discipoli" a spus criticul de film american James Hoberman despre creatiile lui Terrence Malick. Leslie Woodhead, care a lucrat alaturi de Malick la filmul Endurance a spus: "Cred ca pentru o perioada am fost singura persoana care a avut numarul lui de telefon. Ramane si acum ce era si atunci, o persoana misterioasa, retrasa, a carei poveste de viata este imposibil de exagerat la Hollywood".
Aceasta este povestea primei nave de transport americane capturate de pirați în ultimele două secole.