The Ides of March: ce-i in gusa si-n capusa

   Intr-o lume in care marile companii de productie sudeaza sequel dupa sequel si varsa bugete colosale in desfasurari extravagante de efecte speciale, e bine ca exista inca oameni precum George Clooney care reusesc sa coaguleze in jurul lor talente si fonduri pe care le investesc apoi in proiecte ca The Ides of March. In cazul de fata, Gorgeous George a pornit de la piesa de teatru Farragut North (Beau Willimon), a scris scenariul alaturi de colaboratorul sau de la Good Night, and Good Luck, Grant Heslov, a fost producator, regizor pentru a patra oara la un lungmetraj, si actor secundar intrepretand rolul fictiv al guvernatorului democrat de Ohio, un prezindentiabil in focul alegerilor primare (unul din pasii complicati ai sistemului de votare american). Asa ca – pentru eventualele oua sau aplauze – aveti o directie clara.

   Pelicula a fost vazuta cu ceva vreme in urma – se intampla la festivalul de la Venetia in vara lui 2011 – si de atunci am ramas in cap cu afirmatia ca The Ides of March e un thriller politic cinic. Acum ca am vazut filmul am dubii serioase in privinta acestei etichetari. Inainte de toate, eu nu am gasit filmul cinic. Mai degraba lejer. Nu e un vant aspru la ceas de seara, ci o briza racoroasa de dupa-amiaza. Aratati-mi naivul care sa nu stie deja ca politica e o cu… 

   Si pe zona politica The Ides of March e subtirel. Ii lipsesc subtilitatile, increngaturile si caracterul malefic pe care le astepti atunci cand ti se promite o explorare a dedesubturilor vietii politice. Poate ca lucrurile sunt simplificate ca sa fie usor de inteles si urmarit. Poate ca, asa cum a declarat Clooney, mediul politic e doar un context, ales pentru caracterul sau presant, dinamic, aspru si la ordinea zilei pentru a spune o poveste despre moralitate. Iar aici pelicula livreaza frumos. O dezintegrare morala ca la carte a strategului junior idealist transformat, in interpretarea echilibrata a lui Ryan Gosling, intr-un sef de campanie fara scrupule. 

   Firul narativ se cam incurca in 900 de dolari (nu va spun mai mult pentru ca nu vreau sa va stric vizionarea), iar personajul lui Molly Stearns nu sta deloc in picioare. Discrepanta intre felina tupeista si angelica suferinda lasa mereu senzatia unui joc la doua capete. Ei bine, nici vorba! 

   Dialogurile ating apogeul cu “You can lie, you can cheat, you can start a war, you can bankrupt the country. But you can't fuck the interns! They get you for that”, mai sunt si alte replici bine scrise, Clooney construieste cateva cadre memorabile ajutandu-se de simbolurile Americii, toata distributia de categorie grea – de la Paul Giamatti la Marisa Tomei – isi face treaba foarte bine,  asa ca pregatiti-va pentru un film bun, dar mai superficial decat afisul senzational cu care se promoveaza. Care la noi, apropo de afis, a virat de la coperta TIME la Foreign Policy.

   Verdict: 3/5, bun

   Pentru: studenti la stat