The Lorax: acadeaua ecologista

   Bee Movie tragea un semnal de alarma vizavi de disparitia celor fara de care n-ar putea exista polenizarea. O facea intr-o maniera deschisa, dar intr-o poveste comica suficient de larga pentru ca sa nu simti o fortare a mesajului eco. In Wall-E mesajul functiona pe alte principii. Era extrem de puternic, dar venea din vizualul unei planete inecate in gunoaie si din conceptul povestii: pamantenii XXL erau suficient de inteligenti ca sa traiasca pe o nava spatiala ce se plimba brambura prin Univers, dar destul de prosti incat sa-si fi pierdut singura planeta careia ii puteau spune acasa. Lorax-ului ii lipseste si subtilitatea lui Wall-E si ponderatia lui Bee Movie.

   Filmul isi arunca mesajul ecologist din nou si din nou catre spectator, in maniere din ce in ce mai transparente, dar pentru a-l sustine nu aduce suficiente argumente. Orasul viitorului arata paradisiac, limitele sale nu par deloc cele ale unei inchisori, usurinta cu care se poate fugi din el ii vor amuza involuntar pe cunoscatorii lui Truman, iar lumea de dincolo, desi stearpa, nu e deloc infioratoare. Ganditi-va doar ca Ted (vocea lui Zac Efron), juniorul nostru animat in rol principal, nu are nicio problema in a respira aerul poluat dinafara orasului sau natal. Si atunci de ce cumpara lumea aer curat?

   Daca la nivel de fabula anticorporatista cu mesaj ecologist Lorax esueaza din plin, ramane totusi cu o poveste foarte vie, avantata si neastamparata, plina de culori vii, momente muzicale si rime. La final se canta intr-un aplomb vesel Let it grow in loc de Let it be, iar optimismul - chiar si in situatiile aparent dramatice sau tensionate - e la el acasa. Ceea ce inseamna ca macar copiii se vor bucura. Tot pentru ei personajele principale sunt partial abandonate in favoarea unora secundare care sa potenteze si mai bine momentele comice. Asta inseamna inclusiv ca Lorax insusi (vocea lui Danny DeVito) apare tarziu si e cam nebagat in seama. Inactiv si neclar, e cumva ciudat ca mai da inca titlul filmului.

   Fata de Horton Hears a Who, tot o adaptare executata de Ken Daurio si Paul Cinco dupa o carte a lui Dr. Seuss, lui Lorax ii lipseste fundamental emotia. Emotia adevarata. Fara ea nu esti absorbit in poveste, iar mesajul pare impachetat cu picioarele. De acord cu proverbul indian ca banii nu se pot manca, bea sau respira, dar ce te faci cand la iesirea din cinematograf  vezi un Lorax de plus scos la vanzare?

   Verdict: 2/5, modest

   Pentru: copii si hipioti la pensie