Danny Boyle, regizorul care a creat filme aclamate ca Trainspotting, Slumdog Millionaire, 127 Hours sau 28 Days Later, le pregateste o surpriza de proportii fanilor. Regizorul vrea sa faca o continuare la celebrul Trainspotting, filmul cult care a marcat o generatie intreaga in anii '90.
In cadrul festivalului SXSW in Texas, un eveniment interactiv unde fanii au ocazia sa participe la concerte si proiectii de film, Danny Boyle a declarat ca planuieste o continuare de la filmul cult Trainspotting. Acesta ar vrea sa il lanseze in 2016, la aniversarea a 20 de ani de la premiera filmului original. Boyle a mai spus ca isi doreste distributia originala, conform Collider.com
Aflat la SXSW pentru a-si promova nou sau film, thrillerul Trance, regizorul Danny Boyle a vorbit despre urmatoarele sale proiecte, inclusiv Trainspotting 2. Cu aceleasi personaje, filmul se va concentra pe criza de varsta mijlocie a eroilor si dramele din aceasta perioada a vietii.
"Am in cap de mult timp sa mai fac o poveste de acest gen. Daca John Hodge reuseste sa creeze un scenariu bun, nu cred ca ar exista nici un fel de piedica si cred ca intreaga distributie din filmul original si-ar dori sa revina. Insa trebuie sa fie convinsi ca rolurile lor sunt foarte bune, ca sa nu dezamageasca fanii. Motivul pentru care am ales sa fac si partea a doua e faptul ca primul film este pretuit si apreciat de atat de multa lume. Toti au auzit de el, toti sunt fascinati de el, chiar si cei care nu l-au vazut atunci pentru ca erau pre tineri" a spus Boyle la conferinta de presa.
Povestea din Trainspotting (1996) este bazata pe romanul cu acelasi nume al lui Irvine Welsh si prezinta povestea unui grup de prieteni din Edinburgh, dependenti de heroina si lupta lor cu drogurile. Filmul ii are in distributie pe Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller, Kevin McKidd, Robert Carlyle, Peter Mullan si Kelly Macdonald. In 1996, Trainspotting a primit o singura nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun scenariu adaptat.
In acest moment, toti actorii care au realizat filmul original sunt ocupati cu alte proiecte, insa cel mai ocupat este chiar starul filmului, Ewan McGregor, care lucreaza la 4 filme. Insa, acesta a dat de inteles intr-un interviu acordat in urma cu cateva luni ca daca ar citi un scenariu interesant, ar fi dispus sa joace si in Trainspotting 2.
Autorul cartii Trainspotting, Irvin Welsh a scris si el o continuare, numita Porno. Insa, Boyle n-a fost entuziasmat si a spus ca "Porno nu se compara cu Trainspotting, un roman capodopera. Pana acum, sunt doar cateva chestii pe care ma gandesc sa le pastram, insa trebuie discutat si cu Irvin" a mai spus Boyle.Regizorul de 56 de ani a declarat ca ar vrea ca Porno, continuarea de la Trainspotting sa fie lansat in 2016, chiar la aniversarea de 20 de ani a celebrului film:" Pentru mine, ideal ar fi sa lansam Porno in 2016, la 20 de ani de la filmul original".
Trainspotting a cucerit rapid fanii, dar si criticii: a fos numit de catre British Film Institute (BFI) al 10-lea cel mai bun film din istorie in topul celor mai bune 100 de productii britanice. In 2004, intr-un sondaj public, Trainspotting a fost votat cel mai bun film britanic din ultimii 25 de ani.
Filmul a facut furori cu scenele halucinante in care protagonistii isi injecteaza heroina, dar si cu scenele in care imaginatia lor o ia razna. Pentru scenele in care McGregor e filmat de aproape in timp ce isi injecteaza heroina, realizatorii filmului au construit un brat fals, inclusiv vene false in care pompa sange si mici puncte de sange care apareau atunci cand era bagat acul. Una dintre cele mai cunoscute si socante imagini din film este cea in care personajul lui Ewan McGreogor iese la propriu cu capul dintr-un vas de toaleta murdar.
McgGregor a marturisit ca se gandea sa consume heroina el insusi pentru a intelege mai bine comportamentul personajului sau, insa i-a fost frica. Totodata, el a explicat si semnficatia titlului:
"Termenul desemneaza un hobby destul de ciudat: tipi care toata ziua pe peronul garii si noteaza sosirea si plecarea trenurilor. Noaptea, ei compara notitele cu cele din ziua precedenta, observa ce s-a schimbat in mersul trenurilor, ii suna pe ceilalti pentru a se tine la curent unii pe altii cu miscarile trenurilor. Dar, in argoul drogatilor, se refera la urmele intepaturilor de pe bratele lor, care se insira aidoma garilor de-a lungul cailor ferate. Pentru a face si mai incredibil personajul interpretat de mine, am fost tentat la un moment dat sa iau heroina. Apoi am renuntat. Efectele acestui drog sunt foarte bine descrise in romanul lui Irvine Welsh". Actorul s-a limitat la discutii cu dependenti si a citit foarte multe carti despre acest subiect.
Trainspotting a fost filmat in 35 de zile si a avut un buget de 2.2 milioane de dolari. A avut premiera mondiala la Festivalul de Film de la Cannes din acel an, insa a fost proiectat in afara competitei, din cauza subiectului controversat. De altfel, filmul a fost atacat si acuzat ca sustine consumul de droguri.