marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

Transformers 4: prima imagine cu Optimus Prime, cum arata cel mai iubit personaj al seriei in noua super productie cu roboti

Regizorul Michael Bay a dezvaluit prima imagine cu Optimus Prime din Transformers 4, plus inca doua noi imagini cu viitoarele masini-roboti din film.

Transformers 4: prima imagine cu Optimus Prime, cum arata cel mai iubit personaj al seriei in noua super productie cu roboti

Conducatorul Autobotilor a suferit o transformare iar acum e reprezentat de o camioneta Daimler Western Star modificata. Noile modele de masini care se transforma in roboti sunt un Bugatti Grand Sport Vitesse si un C7 Corvette Stingray.


Regizorul pastreaza aura de mister asupra actiunii din noul sau film, insa a declarat ca "va fi o cursa desprinsa din Iad", deci amatorii de efecte speciale, explozii si curse cu masini super tehnologizate pot sta linistiti, pentru ca vor avea de toate de vazut in Transformers 4. Producatorii continua sa intregeasca distributia si conform Hollywood Reporter, comediantul TJ Miller se afla in negocieri pentru un rol in care ar trebui sa joace un mecanic auto, bun prieten cu personajul central, interpretat de Mark Wahlberg.

 

Optimus Prime in Transformers 4

 

 

 

Optimus Prime in seria originala Transformers


Transformers 4
inca nu are un titlu oficial, dar actiunea filmului va avea loc la 4 ani dupa evenimentele din Transformers: Dark of the Moon. Continuarea va fi regizata tot de Michael  Bay, cel care a incantat fanii francizei cu primele trei filme. Conform declaratiilor oficiale, intreaga distributie va fi diferita, cu exceptia lui Peter Cullen care va fi vocea lui Optimus Prime pentru a patra oara. Actorii Mark Wahlberg, Stanley Tucci si Jack Reynor sunt deja confirmati pentru productie.

Chiar daca actorii principali au fost alesi, producatorii au decis sa le ofere o oportunitate unica fanilor din China si sa realizeze un reality show prin care vor alege  4 actori. Concursul este deschis atat pentru amatori, cat si pentru actori profesionisti, iar din fiecare categorie vor fi alese 2 persoane.

 

 

Show-ul va fi difuzat in luna iunie a acestui an, iar din juriu fac parte producatorul Transformers Lorenzo DiBonaventura si Sid Ganis, fostul presedinte al Academiei Americane de Film.  Ganis a fost ales pentru juriul reality show-ului deoarece compania lui, Jiaflix Enterprises, a ajutat la negocierea unui contract intre Paramount Pictures si China Movie Channel.


Transformers 4
va avea premiera pe 27 iunie 2014 si va include, pe langa o noua distributie, un nout set de roboti. Singurul personaj mecanic care este confirmat pentru continuare este Optimus Prime, dar si el va beneficia de o noua tehnologie si un nou design. Cum Dark of the Moon a avut incasari de peste 1 miliard de dolari, asteptarile pentru cea de-a patra parte sunt mari. Insa nu se stie cum vor reactiona fanii din cauza lipsei personajelor lor preferate, in special Sam, interpretat de Shia LaBeouf.

 

 

Conform declaratiilor lui Michael Bay, Transformers 4 nu este o reinventare a seriei, ci pur si simplu o continuare. Ramane de vazut daca fanii vor accepta noua distributie si noul scenariu la fel de bine cum au facut-o si cu filmele precedente.

 


Galerie foto

Ultimele trailere adaugate


Modifică setările cookies