Actorul Willem Dafoe joaca rolul artistului italian Pasolini, in filmul omonim. In regia lui Abel Ferrara, Pasolini incearca sa refaca ultimele 24 de ore din viata poetului, scriitorului si cineastului Pier Paolo Pasolini, asasinat in data de 2 noiembrie 1975 pe o plaja din apropierea orasului Roma. Pelicula este distribuita de Independenta Film si intra de astazi in cinematografe.
“Eu nu joc roluri. Eu pur si simplu scot la iveala animalul din mine”, Willem Dafoe
Haine originale din garderoba lui Pasolini
Actorul american Willem Dafoe spune ca, pentru acest film, s-a apelat in principal la informatii, amintiri si povestiri ale prietenilor si ale rudelor celebrului artist. “Am fost binecuvantati de generozitatea apropiatilor lui Pasolini”, spune Dafoe. “In locurile ramase goale dintre aceste fapte reale, noi a trebuit sa cream propria realitate. Insa, tot ceea ce noi am inventat porneste de la o baza reala”.
S-au folosit locatiile originale si chiar obiecte si haine din garderoba lui Pasolini pe care familia si prietenii sai le-au pus la dispozitie echipei de filmare. “Aceste obiecte au o putere anume, ca o magie, care ajuta foarte mult la contactul cu trecutul. Am fost ca un fel de medium care invoca spiritele sa apara”, isi aminteste actorul.
Dafoe il considera pe Pasolini un tip inspirational in opera sa si curajos in viata de zi cu zi. De asemenea, crede ca italianul s-a numarat printre marii ganditori si vizionari in epoca. “A intuit perfect evolutia culturii italiene, evolutie care are loc chiar si acum. Atat observatiile sale despre Italia, cat si cele despre restul culturii. Conformismul lipsit de viata, omogenizarea, falsa libertate adusa de progres - viciile televiziunii, consumerismul, falsa toleranta, coruptia - carora li s-au adaugat mai nou globalizarea, internetul si cultura corporatiilor multinationale. In viata si opera sa, Pasolini a luptat pentru a pastra ceea ce este uman si frumos. Lupta care inca se da si in ziua de azi.”
Dosarul crimei, redeschis in 2005
Dosarul asasinarii lui Pier Paolo Pasolini a fost redeschis in 2005, dupa ce presupusul ucigas a revenit asupra declaratiilor initiale. Artistul italian a fost descoperit mort pe o plaja din Ostia. Autopsia a aratat ca peste corpul victimei s-a trecut de mai multe ori cu propria masina, oasele a fost zdrobite, iar anumite parti ale corpului au fost arse cu benzina. Ultimele indicii arata ca mobilul ar fi fost razbunarea pe motive politice si nu crima pasionala.
Willem Dafoe, tipul cu pometi proeminenti si roluri excentrice
Willem Dafoe este un actor american, in varsta de 60 de ani, cu descendenta multipla: britanica, scotiana, irlandeza, germana, elvetiana si franceza. In 1979 primea un mic rol in filmul lui Michael Cimino, Heaven’s Gate, de unde ulterior era concediat. Primul sau rol intr-un lungmetraj a fost in The Loveless, al lui Kathryn Bigelow. Din acel moment, cariera lui Dafoe a strans peste 80 de filme, atat la Hollywood (John Carter, Spider-Man, The English Patient, Finding Nemo, Once Upon A Time In Mexico, Clear And Present Danger, White Sands, Mississippi Burning, Streets Of Fire, American Dreamz), in cinema-ul independent american (The Clearing, Animal Factory, The Boondock Saints, American Psycho), cat si in strainatate (The Dust Of Time, Pavillion Of Women, Edges Of The Lord, Faraway al lui Wim Wenders, So Close, Paris Je t’aime si altele).
Dafoe obisnuieste sa-si aleaga filmele in functie de diversitatea rolurilor si de oportunitatea de a lucra cu anumiti regizori. De-a lungul carierei a colaborat cu: Wes Anderson (The Life Aquatic, The Fantastic Mr. Fox), Martin Scorsese (The Aviator, The Last Temptation Of Christ), Spike Lee (Inside Man), David Cronenberg (Existenz), Abel Ferrara (444: The Last Day On Earth, Go Go Tales, New Rose Hotel), David Lynch (Wild At Heart), Werner Herzog (My Son My Son What Have Ye Done), Oliver Stone (Born On The Fourth Of July, Platoon) sau cu Lars von Trier (Antichrist, Manderlay, Nymphomaniac I & II).
A fost de doua ori nominalizat la Oscar, pentru “Cel mai bun actor in rol secundar”, in 1987m pentru Platoon si in 2001m pentru Shadow of a Vampire. Pentru acesta in urma a fost nominalizat si la Golden Globes, la aceeasi categorie. “Eu nu interpretez roluri”, spune Dafoe intr-un interviu, “Eu pur si simplu eliberez animalul din mine”.
In noaptea de 2 noiembrie 1975, Pier Paolo Pasolini a fost omorat intr-un cartier din Roma. Pasolini este un simbol al artei luptand impotriva puterii. Scrierile lui sunt scandaloase, filmele - cenzurate. Multi l-au iubit, la fel de multi l-au si urat. Ultima zi din viata artistul si-a petrecut-o impreuna cu mama sa, apoi cu cel mai drag prieten al sau. Pe seara a iesit cu masina sa Alfa Romeo in cautarea aventurii. Spre dimineata, Pasolini a fost gasit mort pe o plaja din Ostia, la periferia orasului. Crima nu a fost elucidata nici acum. In acest film, amestec de real si imaginar, Abel Ferrara reface ultima zi din viata celebrului cineast.
Starurile Colin Firth și Matthew Macfadyen au apărut amândoi în adaptări ale romanului „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen.