“Zorba grecul”, un film alb-negru, dar o poveste plina de culoare, va va cuceri la Pro Cinema pe 18 octombrie, de la ora 23.15 la CineTePrinde.
Anthony Quinn este Alexis Zorba, un grec care iubeste viata si mai ales toate placerile pe care aceasta i le ofera. Nominalizat la sapte premii Oscar in 1965, dintre care a castigat trei, pentru “cea mai buna actrita intr-un rol secundar – Lila Kedrova”, “cea mai buna scenografie” si “cea mai buna imagine”, filmul are la baza romanul cu acelasi nume scris de Nikos Kazantzakis.
Pentru “Zorba grecul” regizorul Mihalis Kakogiannis a obtinut trei nominalizari la Oscar, pentru “Cea mai buna regie”, “Cel mai bun film” si “Cel mai bun scenariu adaptat”.
Zorba este un personaj al extremelor. “O dragoste netarmuita pentru toate fiintele bune ii izbucneste din piept. Ura si dispretul pentru cei rai se aprind in el si ard in flacari. Pofta de viata il domina si simte totul cu intensitate, pana la lacrimi. Cand presiunile il apasa, de bucurie sau tristete, el trebuie sa danseze”, dupa cum spune critica celor de la New York Times.
Desi Anthony Quinn este de origine mexicana, actorul a devenit prototipul personajului grec, el interpretand personajul Zorba atat in film, cat si pe Broadway. Mai mult decat atat, datorita interpretarii sale exceptionale apreciata pana si de cei mai exigenti greci, in insula Rhodos, un golf retras protejat de stanci albe ca cele pe care dansa o data Zorba, poarta numele lui Anthony Quinn.
Un barbat in toata puterea cuvantului, atat in viata reala, cat si in rolurile interpretate cu o virilitate debordanta, Anthony Quinn comenta in anii ’80 despre ce inseamna pentru el un barbat adevarat: “Eu unul nu mai vad multi barbati in ziua de astazi. Sigur, vad o multime de baieti cu talii inguste alergand in stanga si-n dreapta la televizor, dar barbati adevarati nu mai sunt multi”.
De doua ori castigator al unui premiu Oscar, cel din urma obtinut pentru rolul din “Van Gogh/ Lust for Life” in care a aparut doar opt minute, Anthony Quinn a fost nominalizat si pentru rolul lui Zorba, dar a pierdut statueta in favoarea lui Rex Harrison pentru “My Fair Lady”.
Mai toate rolurile sale au avut o conotatie etnica, desi in anii ’60 actorul sustinea ca este impotriva distributiilor stabilite pe criterii rasiale sau etnice. Ceva mai tarziu actorul s-a razgandit: “Nu conteaza de unde vii. Cu totii suntem cetateni ai lumii. |n plus, in Europa un actor este un artist, in America daca nu joci, mori de foame. In rolurile mele nu am ramas cu fata, dar am ramas cu o tara”.
Alaturi de Anthony Quinn, in “Zorba grecul” joaca si Alan Bates, nominalizat la Oscar in 1969, Irene Papas, nominalizata in 1989 la prmiul AFI si Lila Kedrova, cistigatoarea Oscarului pentru rolul curtezanei Madame Hortense si a premiului Tony pentru acelasi rol, pe Broadway.
Optiunea intiala pentru rolul lui Madame Hortense era Simone Signoret, dar dupa inceperea filmarilor, regizorul Mihalis Kakogiannis si-a dat seama ca nu e ceea ce-si doreste. Producatorii i-au propus-o pe Bette Davis, dar Kakogiannis o avea deja in minte pe Kedrova.
Tema muzicala a filmului, “Sirtaki”, compusa de Mikis Theodorakis, a devenit in urma filmului un cantec popular, in special la petreceri. De fapt, mai multe cantece si bucati instrumentale au devenit piese cult in urma filmului.
Celebrul dans al lui Anthony Quinn nu este un dans traditional grecesc, dar a devenit ulterior datorita impactului pe care “Zorba” l-a avut asupra publicului. Anthony Quinn avea piciorul rupt la momentul filmarillor, iar Kakogiannis i-a sugerat sa adapteze un dans grecesc intr-o versiune mai lenta. Cu toate acestea, Quinn nu s-a putut abtine si tot a dantuit cu nesat reusind astfel sa creeze o scena clasica.
Starurile Colin Firth și Matthew Macfadyen au apărut amândoi în adaptări ale romanului „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen.