Boyhood: interesant ca executie, mult sub asteptarile create ca poveste

Boyhood este un film interesant ca procedeu. Regizorul Richard Linklater a folosit aceiasi actori pentru a portretiza drumul catre maturitate al unui baietel. De fapt, este un film cu nuante biografice si un film in care ne regasim cu totii, pentru ca toti am avut o copilarie. Linklater ne arata, prin personajul jucat de Ellar Coltrane de la varsta frageda pana cand ajunge adult, care sunt etapele prin care trecem toti in procesul de maturizare. Asa ca Boyhood devine, oarecum, un film al fiecaruia dintre noi. 

Daca va uitati pe Rotten Tomatoes, veti descoperi ca Boyhood este filmul aproape perfect, cu un scor de 98%. Asta inseamna ca este filmul cu cele mai multe recenzii pozitive in acest an si un film aclamat si iubit de cinefili, dar si de specialisti. Nu mai zic si de cele 6 nominalizari la Oscar, cu cele mai mari sanse la Best Picture. Asa ca am inceput sa imi pun intrebari cand l-am vazut...si nu m-a dat pe spate deloc. Totusi, raman la parerea mea, si spun ca Boyhood este de nota 10 la capitolul executie. Linklater a avut o idee geniala sa filmeze timp de 12 ani, cu aceiasi actori si sa ne arata cat se poate de real cum se modifica atitudini, fizionomii si personitati. In toti actorii, inclusiv Patricia Arquette sau Ethan Hawke, simti nu doar transformarea fizica in anii ce au trecut, ci si o alta perceptie asupra vietii. Iar asta este marele merit al filmului, ca ne ofera o naturalete si un realism pe care nici un alt film nu a facut-o pana acum. Doar ca pierde in acest proces poate cea mai importanta calitate a acestui drum: emotia. Calatoria de 12 ani in cotloanele copilariei, presarate cu despartirea parintilor, divortul al doilea al mamei, descoperirea primei reviste cu femei si pana la integrarea in societate, are un mare defect: este lipsita de emotie si sentiment, datorate tocmai din cauza eroului principal.

Da, actorii joaca foarte bine, fiecare pe partitura lui (personal, este primul film in care imi place la nebunie Ethan Hawke si aproape ca imi doream sa il scoata mai mult pe pusti din film si sa imi arate povestea tatalui sau). Dar culmea, fix pustiul nu imi trezeste nici un sentiment. Ellar Coltrane a fost "descoperirea minune" a lui Linklater: i s-a parut interesant si mai inteligent decat alti pusti. In fiecare vara, timp de 2 saptamani, filma pentru "Boyhood". Practic, acesta  a crescut pe platourile filmului sau, iar cei de pe platouri au devenit o a doua familie.  Insa, nu e suficient sa mizezi doar pe cartea tehnicii revolutionare care te da pe spate: si ce daca a durat 12 ani sa faca un film? In final, daca este un film despre viata in sine, cum este viata? Sunt interesante personajele? Te captiveaza? Ai vrea sa afli despre ele mai mult? Dialogurile te tin tras in poveste? Astea sunt cateva dintre elementele care duc la succesul unui film cu pretentii, "de Oscar", cum este eticheta populara.

Pentru mine, Boyhood nu functioneaza. Nu neg faptul ca este bine realizat si bine jucat, dar mi se pare ca esenta lui este nefondata. Cu totii am avut o copilarie, mai buna, mai rea, mai nefercita sau lipsita de griji. Ce are special acest baiat? Si ce vrea regizorul sa exprime prin intermediul lui? Ne arata ca maturizarea vine firesc, indiferent de ce ti se intampla? Sau oamenii din jur te marcheaza suficient incat sa devii un om mai bun? Pentru ca la final, in filmul lui Linklater, n-am vazut nicio motivare reala, ci doar un pusti introvertit, care s-a tot mutat din loc in loc si pe care l-au impins mereu altii de la spate sa faca ceva cu viata lui.  Parea mai mult un observator, asezat in afara, a propriei vieti. 

De fapt, intrebarea asta planeaza asupra intregului film, sintetizata perfect intr-una dintre scene, in care un profesor de fotografie incearca sa ii bage mintile in cap pustiului Mason si sa il faca sa inteleaga ce isi doreste de la viata: "Arta e ceva special. Cu ce poti tu sa contribui cu care nimeni altul nu poate? Ei bine, buna intrebare. Pana la urma, Boyhood mi s-a parut un film reusit, cu o coloana sonora bine aleasa pentru fiecare moment socio-cultural, interpretari destul de bune atunci cand scenariul nu fuge putin prin dialogurile usor stangace, dar niciodata nu mi-a lasat sentimentul unui film de Oscar, care sa ma faca sa vreau sa il vad la nesfarsit. Ei bine, pentru mine, in acest an, filmul pe care il consider ca va deveni un clasic este Birdman...

Verdict: 7/10