Ads by IBU ProTV
marime text: Mareste fontul Micsoreaza fontul

La source des femmes: greva iubirii

Atunci cand ne povesteste despre dragostea dintre Leila si Sami si despre revolta femeilor, Mihaileanu este ca un batran plin de har. Atunci cand ingroasa pionii sociali si ii antagonizeaza in maniere previzibile, devine doar militantul unei cauze. 

La source des femmes: greva iubirii

articole relationate

 

   Train de Vie-ul l-as revedea oricand, mai proaspatul Le Concert a fost o revelatie personala la finalul lui 2009, iar despre Radu Mihaileanu cred ca si-a gasit locul perfect in cinematografie. Detine atuul absolut: e un povestitor innascut. Stie sa-si dozeze intamplarile, le trece printr-o alchimie emotionala numai de el stiuta si ma absoarbe de fiecare data in lumi si timpuri diferite cu o usurinta inexplicabila. Peste doua ore de pelicula trec intr-o clipa de experienta.

   In La source des femmes el aseaza camera de filmat deasupra unei comunitati rurale, izolate si sarace, de limba araba, un loc unde femeile, satule de munca grea si de barbatii lenesi, decid o greva a iubirii. Initial isi doresc ca ei sa faca drumul greu, presarat in mentalul colectiv feminin de numeroase accidente (inclusiv pierderi de sarcini), pana la izvorul de apa. Cadrele cu acest izvor sunt echivalentul vizual pentru cheia filmului oferita de autor chiar in deschidere: Izvorul curge, dragostea a secat.

   Mihaileanu e adeptul mitului strainului in toate filmele sale. Si La Source… nu face exceptie. Aflam pe parcurs ca Leila, eroina noastra, e o femeie altfel decat restul celor din sat. Vine din alt trib, dintr-o familie mai bogata, stie sa scrie si sa citeasca si l-a ales drept sot pe Sami, un invatator destupat la minte care o sustine. Ea este motorul schimbarii, ajutata de atotstiutoarea Rifle, telenovelele mexicane si versurile ironice ale cantecelor.

   Dincolo de elementul comic, pe care Mihaileanu il joaca mult mai retinut decat in alte filme ale sale, drama Leilei e cea a Veronicai Franco din Dangerous Beauty sau a lui Chiyo/Sayuri din Memoirs of a Geisha. Batalia minora la debut isi ridica continuu mizele, mecanica plotului e din ce in ce mai complexa, dar bine tinuta in frau, iar taberele din ce in ce mai populate deviaza spre brutalitate domestica, dezbateri politice si dispute spirituale.

   Si aici regizorul scenarist aluneca cu filmul sau pe panta tezista. Indiferent cata dreptate se ascunde in spatele punctului de vedere pe care il sustine (conditia femeii), filmul se depersonalizeaza renuntand la deschiderea vibranta si intimitatea calda a secventelor cu Leila, Sami si celelalte femei, in favoarea unui aer programatic presarat cu discursuri prea mari. Predica despre egalitatea sexelor, in loc ca mesajul sa derive natural din poveste. E echivalentul intreruperii coloanei sonore plina de rezonanta a lui Armand Amar (a compus muzica si pentru Le Concert, Le Couperet sau Amen.) de cateva scartaituri cu creta pe tabla. Nu ruineaza experienta, dar ii reduc impactul.

   Verdict: 3/5, bun

   Pentru: umanisti si femininste, fani ai lui Mihaileanu



Modifică setările cookies